Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor transmite că timp de o săptămână, debitul Dunării la intrarea în România va crește în fiecare zi cu 1.000 de metri cubi pe secundă. Autoritățile române spun că sunt în alertă, dar că nu există pericolul unor viituri, potrivit Radio România Reșița. În perioada următoare debitul va crește până la valoarea de 9.200 – 9.500 metri cubi pe secundă în data de 28-29 septembrie când s-ar atinge maximul la intrarea în țară la Baziaș:
„Din informațiile pe care le-am primit de la Institutul Național de Hidrologie, debitul Dunării la intrarea în țară era la valoarea de 3.400 de metri cubi pe secundă, o valoare care se află acum sub media multianuală a lunii septembrie, dar în perioada următoare acest debit va crește până la valoarea de 9.200 – 9.500 metri cubi pe secundă în data de 28-29 septembrie când s-ar atinge maximul la intrarea în țară la Baziaș. Este drept că față de anul 2013 unde debitul înregistrat a fost aproximativ cu 1.000 de metri cubi, de data aceasta nici afluenții Dunării de dreapta, Sava și nici de stânga, Tisa nu sunt mari, deci nu au un aport mare de apă, pe de o parte şi pe de altă parte gestionarea sau tranzitarea acestei unde de viitură este asigurată de către Hidroelectrica pentru că ei sunt proprietarul acumulării Porțile de Fier I și suntem convinși și din informațiile pe care le avem ei respectă regulamentul de exploatare al acumulării la ape mari. Suntem informați că ei fac pregoliri din acest mare lac de acumulare pentru a putea prelua unda de viitură”, spune Gabriel Muntean – şeful Serviciului Situaţii de Urgenţă, Inundaţii, Secetă şi Poluări din cadrul ABA Banat.
Acesta a precizat că nici joi şi nici vineri nu vor fi probleme, şi nici după data 25 septembrie nu vor exista viituri. Autorităţile maghiare au declarat stare de alertă în zonele limitrofe Dunării, din cauza riscului de revărsare a fluviului. După ce Dunărea a ieşit din matcă la Budapesta, ministrul Mediului a declarat miercuri seară că specialiştii au estimat când va fi „vârful de debit” pe Dunăre în România şi că autorităţile sunt în alertă.
Mircea Fechet, ministrul Mediului, a explicat miercuri seară, la Antena 3, că, pe baza cotelor pe care le-a înregistrat Dunărea la Budapesta şi Bratislava, specialiştii au estimat că vom avea un vârf de debit şi în România, în jurul datei de 28-29 septembrie. Pentru că până ajunge la noi Dunărea mai adună şi apele altor râuri, trebuie să ne aşteptăm la un debit de 9200-9500 m³, potrivit specialiștilor.
„Astăzi (miercuri – n.n) vă pot spune că la Budapesta avem un debit de 6.300m³/s și se estimează că va exista un vârf maxim de 8.700m³/s în data de 22 septembrie.”
Mircea Fechet a precizat, de asemenea, că autorităţile sunt în alertă şi că în cursul zilei de joi, 19 septembrie, urmează ca la Ministerul Mediului să fie convocat Comitetul pentru Situații de Urgență, pentru a se stabili primele măsuri, arată Adevărul. El este încrezător că nu vor fi mari probleme, ţinând cont că în 2006 ne-am confruntat cu o situaţie similară, atunci Dunărea având un debit şi mai mare, de 15.800m³/s la intrarea în ţară.
Potrivit ministrului Fechet, atunci când vine vorba despre Dunăre, din momentul în care cotele cresc în Budapesta, autorităţile române au cel puţin o săptămână la dispoziţie pentru a se pregăti. Cu toate acestea, trebuie avut în vedere riscul de inundaţii, care este mai crescut la gurile de vărsare a Dunării, în deltă.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google