De la 1 iulie se introduce „contribuția personală” în Sănătate

De la 1 iulie, românii se vor putea trata în spitalele private, o parte din bani fiind suportați de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Fiecare asigurat va primi înaintea acordării serviciilor medicale un deviz cu costurile estimative, valabil 5 zile lucrătoare. În acest interval, beneficiarul poate căuta şi alte oferte pentru tratamentul necesar, a explicat, la Digi24, șeful Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate, Adrian Gheorghe. De la 1 iulie, va fi introdusă „contribuția personală” pentru pacienți. „Contribuția personală” reprezintă, în cazul unei spitalizări, diferența dintre tariful decontat din Fondul național unic al asigurărilor sociale de sănătate pentru rezolvarea cazului și tariful perceput de furnizorul privat pentru rezolvarea aceluiași caz.

În acest moment, o persoană asigurată în sistemul național al asigurărilor de sănătate se poate trata la un spital privat. „Contribuția personală” de la 1 iulie nu schimbă această realitate și nu aduce o noutate, acest lucru deja se poate întâmpla. Ce se va întâmpla nou de la 1 iulie este că acest principiu de „banul/contribuția urmează pacientul” se menține și, în plus, atunci când pacientul se va prezenta la spitalul privat, va primi în primă fază ceea ce se cheamă un „deviz estimativ”, care i se va prezenta transparent: cât decontează Casa din Fond pentru intervenția pe care urmează să o suporte pacientul asigurat și cât percepe în plus spitalul privat pentru rezolvarea cazului – detaliat, pe categorii de cheltuieli (resursă umană, medicamente, materiale sanitare etc), conform unui model standard, care se găsește în normele de aplicare ale contractului-cadru, a explicat Adrian Gheorghe.

Acest „deviz” este de fapt o ofertă, care va fi valabilă 5 zile lucrătoare. Pacientul are astfel la dispoziție 5 zile să se gândească dacă să accepte oferta sau să meargă la alte spitale private pentru a obține oferte similare, să le compare și să ia cea mai bună decizie pentru situația în care se află.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *