Spread the love

Președintele Klaus Iohannis a avut marți o ședință de analiză cu premierul Ludovic Orban, mai mulți miniștri și consilieri prezidențiale și, ulterior, a avut declarații de presă la Palatul Cotroceni. Potrivit șefului statului, data de 15 iunie va aduce o serie de noi relaxări, însă restaurantele nu se încadrează în viitoarele măsuri, astfel că acestea vor rămâne în continuare închise.

Între timp, patronatele din turism au anunțat, miercuri, că vor acționa în instanță Guvernul pentru subminarea economiei naționale, dacă restaurantele din hoteluri nu se deschid pe 15 iunie. Totodată, administratorii HORECA se plâng că, în pragul redeschiderii afacerilor, sprijinul mult promis atât pentru angajatori cât și pentru ei din partea Guvernului… întârzie. Aceștia reclamă faptul că executivul nu a anunțat concret cum va arăta planul de măsuri și vor să acționeze statul în judecată, fiind o mobilizare juridică în acest sens, la Asociația Asistență pentru Consumatori. Administratorii susțin că măsura prelungirii suspendării activității după 15 mai nu are nici o justificare.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a vorbit joi despre măsurile care se vor aplica în cea de-a treia etapă de relaxare, din 15 iunie. Acesta a explicat de ce nu se vor deschide restaurantele din spațiile închise:

„De ce nu se deschid restaurantele? Pentru că avem spații închise. Spațiile închise înseamnă un alt tip de aerosolizare. Încercăm o evaluare pe 15 – 30 de zile a spațiilor deschise, în care nu avem elementul de aerofloră. Mai avem 15 zile în care putem vedea care sunt rezultatele. În planul B nu mai putem restricționa absolut nimic. Locurile de joacă rămân închise. Sunt locuri cu multe suprafețe comune și atunci transmiterea se poate face. În spațiile închise nu putem spune că avem aceeași ardere a virusului ca în spațiile deschise”, a spus Nelu Tătaru.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *