Datoria mondială se apropie rapid de nivelul record de 300.000 de miliarde de dolari. Cel mai mult a crescut în zona euro

|

Nivelul datoriei mondiale a crescut în trimestrul al doilea până la o valoare record de aproape 300.000 de miliarde de dolari, însă raportul datorie/PIB a scăzut pentru prima dată de la debutul pandemiei, pe măsură ce a revenit creşterea economică, a anunţat marţi Institutul Internaţional pentru Finanţe (IIF), cel mai mare grup de lobby al sectorului financiar, informează Reuters.

Potrivit IIF, datoria globală totală (care include datoria guvernamentală, datoriile gospodăriilor şi datoriile companiile şi băncilor) a crescut cu 4.800 miliarde de dolari, până la 296.000 miliarde de dolari la finele lunii iunie, după o uşoară scădere în primul trimestru, şi acum este cu 36.000 de miliarde de dolari peste nivelul la care era înaintea pandemiei.

Dacă împrumuturile vor continua în acest ritm, ne aşteptăm ca datoria mondială să treacă de 300.000 de miliarde de dolari”, a declarat directorul de sustenabilitate de la IIF, Emre Tiftik.

Creşterea nivelului datoriilor a fost cea mai agresivă în rândul pieţelor emergente, unde nivelul total al datoriilor a crescut cu 3.500 de miliarde de dolari în trimestrul al doilea, comparativ cu primele trei luni ale anului, pentru a ajunge la aproape 92.000 de miliarde de dolari. O veste bună pentru perspectiva datoriei este faptul că IIF a raportat prima scădere a raportului datorie/PIB de la debutul pandemiei de coronavirus. Datoria ca pondere din PIB a scăzut până la aproximativ 353% în trimestrul al doilea, de la un nivel record de 362% în primele trei luni ale acestui an.

Potrivit IIF, din cele 61 de ţări pe care le monitorizează, 51 au înregistrat o scădere a raportului datorie/PIB, în principal pe fondul unei reveniri puternice a activităţii economice. Însă IIF a subliniat că, în multe cazuri, revenirea economică nu a fost suficient de puternică pentru a reduce raportul datorie/PIB la nivelul la care era înaintea pandemiei. IIF spune că în doar cinci ţări raportul datorie/PIB, excluzând datoriile sectorului financiar, este mai mic decât era înaintea pandemiei: Mexic, Argentina, Danemarca, Irlanda şi Liban.

În cazul economiilor dezvoltate, IIF anunţă că, după o uşoară scădere în primul trimestru, nivelul datoriei a crescut din nou în trimestrul al doilea, în special în zona euro. În cazul SUA, datoriile s-au majorat cu aproximativ 490 de miliarde de dolari, cel mai mic nivel înregistrat de la debutul pandemiei, însă datoriile gospodăriilor au crescut într-un ritm record.

La nivel global, datoriile gospodăriilor au avansat cu 1.500 de miliarde de dolari în primele şase luni ale acestui an, ajungând la 55.000 de miliarde de dolari. IIF subliniază că aproape o treime din ţările pe care le analizează au înregistrat o creştere a nivelului datoriilor gospodăriilor în prima jumătate a acestui an.

Creşterea datoriilor gospodăriilor a fost în linie cu majorarea preţului caselor în aproape toate marile economii ale lumii„, a spus Emre Tiftik.

Potrivit celor mai recente estimări ale Fondului Monetar Internaţional, economia mondială ar urma să înregistreze un avans de 6% în acest an. În plus, efectele pozitive ale planurilor de cheltuieli ale SUA, alături de aşteptatul progres al campaniei de vaccinare, au determinat FMI să îmbunătăţească estimarea privind creşterea economiei mondiale în 2022 până la 4,9%, de la 4,4% cât estima în primăvară.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *