Site icon TOMIS NEWS

Daraban (Camera de Comerț): „România are mult de lucrat pentru a echilibra balanța comercială”

daraban 2

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a organizat marți, 28 martie a.c., Forumul Economic România-Polonia, eveniment desfășurat în marja ședinței comune a guvernelor celor două state. Forumul economic a beneficiat de prezența prim-ministrului Guvernului României, dl. Nicolae-Ionel Ciucă și a prim-ministrului Guvernului Poloniei, dl. Mateusz Morawiecki. De asemenea, la sesiunile B2B care au urmat deschiderii oficiale au participat peste 40 de companii românești și poloneze, din diferite sectoare de activitate, precum: apărare, IT&C, agricultură, energie și transporturi, soluții smart city și mobilitate urbană.

„Pentru început, aș dori să subliniez faptul că primul acord internațional pe care l-am semnat în calitate de președinte al CCIR a fost cel cu Camera de Comerț a Poloniei. Profit de această ocazie să le mulțumesc celor doi prim-miniștri, celor mai înalți demnitari ai României și Poloniei pentru că oficiază, practic, acest forum de afaceri. Oamenii de afaceri, în general, au nevoie de stabilitate, de încredere reciprocă și sperăm ca întâlnirile B2B dintre reprezentanții companiilor românești și cele poloneze care vor urma să fie extrem de benefice pentru ambele părți. Schimburile comerciale cu Polonia, înregistrate anul trecut, au fost în valoare de 10,94 miliarde de euro, cu o creștere semnificativă față de anul precedent. În același timp, noi întotdeauna am făcut distincție între schimburile de mărfuri și produse și schimburile de servicii, iar aici putem spune că am înregistrat schimburi de servicii de 835 de milioane de euro, în 2022. Din păcate, pentru România, noi am exportat doar 3,5 miliarde de euro și am importat 7,44 de miliarde de euro. Deci, România are mult de lucrat pentru a echilibra balanța comercială”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.

„Mă bucur foarte mult că am posibilitatea să particip, împreună cu omologul meu din Polonia, la acest forum economic în aceeași zi în care găzduim întâlnirea comună și ședința comună de guvern. Este un eveniment care vine să marcheze relațiile foarte bune atât în plan politic, cât și în plan economic dintre România și Polonia. Domnul președinte Daraban făcea referire la un eveniment care s-a întâmplat cu opt ani în urmă. Eu trebuie să menționez că România și Polonia au un Parteneriat Strategic semnat în anul 2009, deci există o consistență foarte solidă pe baze fundamentate de la cel mai înalt nivel până la nivelul relațiilor economice, pentru ca, împreună, să găsim soluții de colaborare și de întărire a relațiilor dintre țările noastre. Într-adevăr, anul trecut a fost un an benefic pentru comunitatea de afaceri din România și Polonia. Discutăm de această cifră de aproape 11 miliarde de euro, așa cum a prezentat-o domnul președinte Daraban. Este o creștere cu aproximativ 20% față de anul 2021. Din păcate, deficitul de balanță comercială este în defavoarea României și aici sunt convins că intervine rolul și nivelul de ambiție al oamenilor de afaceri din România, astfel încât împreună să identificăm acele soluții prin care să echilibrăm această balanță comercială”, a declarat prim-ministrul României, dl. Nicolae-Ionel Ciucă.

„Rolul regiunii central și est-europene a crescut, în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Vedem că, odată cu agresiunea rusească în Ucraina, crește rolul acestei regiuni, în care noi trăim, în care creăm valori economice și sociale, de aceea cred, în mod aprofundat, că în acest triunghi între Ucraina, România și Polonia se va putea în curând – sperăm să fie cât mai curând, după victoria Ucrainei și atingerea păcii – să construim niște planuri strategice semnificative, care vor fi foarte ambițioase din punct de vedere economic, investițional și de afaceri, dar și ambițioase din punct de vedere strategic, din punct de vedere al cooperării militare și din punctul de vedere al creării unei noi comunități economice de peste 100 de milioane de persoane  în regiunea Europei Centrale”, a declarat prim-ministrul Poloniei, dl. Mateusz Morawiecki.

„Forumurile economie organizate în marja unor vizite oficiale sunt cel mai bun exemplu de bună practică deoarece conferă evenimentului respectiv un plus de valoare și de siguranță. România și Polonia au dezvoltat, de-a lungul timpului, relații foarte bune în plan economic dar și social. Acum, se poate spune că ambele economii se confruntă cu același provocări, și anume: criza generată de războiul din Ucraina și inflația înregistrată la nivel european, elemente ce au un puternic impact asupra întregului continent. Evenimentul de astăzi devine, astfel, foarte important mai ales în încercarea noastră de a găsi cele mai bune soluții pentru rezolvarea acestor probleme. Suntem prezenți aici cu peste 30 de companii poloneze, private și de stat, care activează în diferite domenii, precum cel bancar, cel al transporturilor, domeniul mediului și industria alimentară. Acestea sunt domenii cheie pentru economiile ambelor țări și sunt convins că în cadrul acestui forum putem dezvolta proiecte comune care să genereze o creștere economică solidă”, a declarat președintele Camerei de Comerț din Polonia, dl.Andrzej Arendarski.

Schimburile comerciale între România şi Polonia au fost de 11 miliarde de euro, în 2022

România a înregistrat, în 2022, schimburi comerciale cu Polonia în valoare de 10,94 miliarde de euro, iar numărul firmelor poloneze cu activitate pe plan local se ridică la 1.514, a declarat, marţi, la Forumul Economic România-Polonia, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban.

„Schimburile noastre cu Polonia, anul trecut, au fost în valoare de 10,94 miliarde de euro, cu o creştere semnificativă faţă de anul precedent. Din păcate, pentru România, noi am exportat doar 3,5 miliarde de euro şi am importat 7,44 de miliarde de euro. Deci, va trebui să lucrăm foarte mult pentru a echilibra această balanţă comercială. În acelaşi timp, noi întotdeauna am făcut distincţie între schimburile de mărfuri şi produse şi schimburile de servicii şi aici putem spune că am înregistrat schimburi de servicii de 835 de milioane de euro, anul trecut. Nu în ultimul rând, vorbim de 1.514 societăţi cu capital polonez în România. Aceştia, probabil, sunt cei mai buni ambasadori care pot spune în Polonia „How to do business in România”. Aceste 1.514 societăţi au un capital subscris de 330 de milioane de euro, poziţionând Polonia pe locul 19 ca investitori străini în România”, a menţionat Daraban.

În acelaşi timp, oficialul CCIR a punctat faptul că România a avut multe de învăţat, în special în perioada crizei economice din 2008 – 2009, când Polonia devenea campioană la absorbţia fondurilor europene.

„Încep prin a sublinia faptul că primul acord internaţional pe care l-am semnat de când am luat mandatul la Camera Naţională a fost cu Camera de Comerţ a Poloniei (…) Vreau să le mulţumesc celor doi prim-miniştri, celor mai înalţi demnitari ai României şi Poloniei pentru că oficiază, practic, acest forum de afaceri, iar oamenii de afaceri, în general, au nevoie de această lumină verde, dacă vreţi, de încredere reciprocă şi sperăm că, în continuarea acestui moment de deschidere, întâlnirile B2B să fie fructuoase (…) Sunt foarte multe de făcut. Noi am avut multe de învăţat, mai ales în perioada 2008-2009, când Polonia a fost campionul, practic, al absorbţiei fonduri europene şi nu a simţit criza din 2008, aşa cum au simţit-o multe alte ţări central şi est-europene. În general, ne uităm cu satisfacţie şi cu încredere că Polonia, probabil cel mai scurt timp, va intra în plutonul de G20”, a afirmat preşedintele CCIR.

Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) organizează, marţi, Forumul Economic România-Polonia, eveniment care va beneficia de prezenţa celor doi prim-miniştri din cele două ţări, respectiv Nicolae Ciucă şi Mateusz Morawiecki.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version