Președintele Partidului Ecologist Român, Dănuț Pop, a fost reținut pentru 24 de ore, transmit surse judiciare:
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 09 noiembrie 2022, a unui inculpat, președinte al unui partid politic, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de trafic de influență. În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada noiembrie 2021 – februarie 2022, inculpatul, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și ar fi primit, prin intermediar, de la o persoană, suma de aproximativ 10.000 euro, în patru tranșe (4.000 euro – noiembrie 2021, 2.000 euro – decembrie 2021, 2.000 euro – decembrie 2021 și 10.000 lei – februarie 2022). În schimbul banilor, inculpatul ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unui deputat în Parlamentul României și ar fi promis că îl va determina să angajeze o anumită persoană pe o funcție de consilier la cabinetul deputatului respectiv. Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. La data de 10 noiembrie 2022, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019”, transmite Direcția Națională Anticorupție, într-un comunicat de presă.
Preşedintele Partidului Ecologist Român (PER), Dănuţ Pop, a fost reţinut, miercuri, de DNA, pentru trafic de influenţă, după ce ar fi primit 10.000 de euro în schimbul promisiunii că-l va determina pe un deputat să angajeze o anumită persoană pe o funcție de consilier la cabinetul deputatului respectiv. Surse judiciare spun că soția persoanei care i-ar fi dat banii lui Dănuț Pop trebuia angajată la cabinetul deputatului PSD Radu Cristescu. Dosarul a fost deschis urmare unei disjungeri din alt dosar al DNA, iar urmarirea penală a fost începută în noul caz în 5 octombrie 2022, potrivit sursei citate. Potrivit DNA, șeful PER ar fi primit banii în patru tranșe.
Deputatul PSD Radu Cristescu a declarat miercuri pentru ȘTIRIPESURSE.RO că persoana pe care a angajat-o consilieră la recomandarea lui Dănuț Pop, reținut pentru trafic de influență, a demisionat după o lună și jumătate.
„În legătură cu știrea apărută precizez că la începutul anului 2022 am avut discuții cu mai mulți prieteni pentru angajarea unui consilier, printre care și Dănuț Pop care este prietenul meu de mai bine de 10 ani, care mi-a recomandat-o pe dna Papadopulos. Am angajat-o pe aceasta la cabinetul meu parlamentar iar după o perioadă de o lună și jumătate aceasta și-a dat demisia deoarece nu s-a adaptat și nu s-a integrat în activitatea parlamentară. În rest, nu mă privește și nu mă interesează”, a afirmat Cristescu.
Preşedintele Partidului Ecologist Român (PER), Dănuţ Pop, a fost reţinut, miercuri, de DNA, pentru trafic de influenţă, după ce ar fi primit 10.000 de euro în schimbul promisiunii că-l va determina pe un deputat să angajeze o anumită persoană pe o funcție de consilier la cabinetul deputatului respectiv. Surse judiciare spun că soția persoanei care i-ar fi dat banii lui Dănuț Pop trebuia angajată la cabinetul deputatului PSD Radu Cristescu. Dosarul a fost deschis urmare unei disjungeri din alt dosar al DNA, iar urmarirea penală a fost începută în noul caz în 5 octombrie 2022, potrivit sursei citate.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google