Spread the love

Inspectorul șef al IPJ Constanța, Constantin Dancu, a fost demis din funcție, după ce în presă au apărut imagini cu sute de turiști prinși în horă, fără să se respecte distanțarea socială.

„O comisie din cadrul Corpului de Control al Ministrului Afacerilor Interne a evaluat măsurile dispuse prin instituirea stării de alertă pentru prevenirea răspândirii SARS-Cov2, în stațiunea Mamaia, de către Inspectoratul de Poliție Județean Constanța și Poliția Stațiunii Mamaia. În urma analizei situației constatate s-au dispus următoarele: cu data de 30 iunie 2020, șefului I.P.J Constanța i-a fost întreruptă menținerea în serviciu, după împlinirea vârstei standard de pensionare, iar cu data de 1 iulie 2020, s-a dispus încetarea împuternicirii adjunctului șefului I.P.J Constanța pe linie de ordine publică”, anunță joi IGPR.

Prin ordin al ministrului Afacerilor Interne, cu data de 1 iulie, comisarul-șef de poliție Glugă Constantin Adrian a fost împuternicit să îndeplinească, pe o perioadă de 3 luni, atribuțiile funcției de inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, iar prin dispoziție a inspectorului general al Poliției Române, comisarul de poliție Nucu Marian a fost împuternicit să îndeplinească atribuțiile funcției de adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, pe o perioadă de 3 luni. Totodată, Poliția a suplimentat numărul efectivelor care acționează pe litoral. Astfel, 182 de polițiști au fost delegați la IPJ Constanța.

În total, peste 500 de polițiști acționează pe litoral. În Mamaia, oamenii au încins o horă chiar pe promenadă. În imagini s-a văzut cum turiștii se distrau fără să păstreze distanțarea socială.

Alți doi șefi din Poliția Română au fost mutați disciplinar în urma unor acuzații grave care le-au fost aduse de sindicaliști. Este vorba despre comisarul-șef Marian Iorga și despre comisarul-șef Alin Petecel. După ce a intrat în război cu Dumitru Coarnă, șeful SNPPC, comisarul-șef Marian Iorga a fost mutat de la șefia IPJ Călărași la conducerea IPJ Prahova.

În luna ianuarie a acestui an, Dumitru Coarnă a făcut mai multe plângeri împotriva comisarului-șef Marian Iorga. Printre altele, sindicalistul îl acuza pe Marian Iorga de „luare de mită” și de pretinderea de „favoruri sexuale pentru promovarea în funcții”, în perioada în care s-a aflat la șefia IPJ Călărași. Pe modelul Marian Iorga, prin Ordinul lui Marcel Vela comisarul-șef Alin Petecel a fost mutat de la șefia IPJ Timiș la șefia IPJ Dolj.

Alin Petecel a intrat în conflict cu președintele executiv al SNPR Decus Timiș, agentul de poliție Valer Kovacs. Kovacs a fost destituit abuziv în perioada stării de urgență, după ce a dezvăluit neregulile din cadrul IPJ Timiș, condus la acea vreme de Alin Petecel. În urma intervenției chestorului-șef Liviu Vasilescu, cel care conduce Inspectoratul General al Poliției Române, Valer Kovacs a fost repus în funcție.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *