Dana Dina, candidat PNL pentru Senat: „Voi fi reprezentanta intereselor, nevoilor, viselor și așteptărilor tuturor femeilor”

Dana Dina este una dintre doamnele pe care Partidul Național Liberal Constanța le-a promovat în politică și în care a avut atât de multă încredere, încât i-a oferit locul trei pe lista pentru Senatul României, la alegerile din 6 decembrie. Este mamă, femeie de afaceri, soție, constănțeancă. Ne-a povestit, într-un scurt interviu, de ce a intrat în politică, de ce în PNL și de ce candidează:

REPORTER: În primul rând, de ce PNL?

DANA DINA: Pentru că Partidul Național Liberal a fost singurul partid care și-a asumat guvernarea în condiții dificile, de asemenea de criză și debusolare. Pentru că, acum, comportamentul politicianist rămâne în loc iar politica este despre oameni și omenie, solidaritate, despre salvare. Și apoi sigur pentru că sunt o liberală prin definiție, prin munca pe care o fac în primul rând, liberalismul mă reprezintă, antreprenoriatul, dezvoltarea economică, economia de piață, inițiativa privată, libera concurență. Pentru că liberalismul înseamnă încurajarea și sprijinirea industriei autohtone, a întreprinzătorilor, a comercianților, a micilor producători, a industriașilor, precum și a intelectualității, avocați, medici, profesori, tuturor profesiilor liberale dar coroborat cu suportul cetățenilor, respectactarea drepturilor și libertăților democratice ale acestora, cu evoluția pașnică și progresul permanent al societății.

REPORTER: Lumea vă cunoaște mai mult ca o femeie de afaceri decât ca politician. De când sunteți în politică?

DANA DINA: Atât timp cât în societate există și bărbați, și femei și vorbim de egalitate, atunci este firesc să fie femei și în politică. Dacă ele participa activ in viața socială și economică, de ce nu ar face-o si in cea politică? Femeile pot susține și încuraja, pot veni cu proiecte ce vizează și alte domenii mai specifice, mai sensibile, de altfel la fel de importante, școli, grădinițe, spitale, familia, etc. In ceea ce mă privește, mereu am fost atrasă de acest domeniu pe care l-am considerat prea puțin reprezentat, știut fiind faptul că numărul femeilor atrase de viața politica este restrâns. Școala pe care am făcut-o, cursurile de formare, de specialitate, mentorii, interacțiunea cu oamenii, dorința de implicare, au avut un rol important în decizia mea de a intra în politică. Chiar si primul meu examen la facultate, cel la politologie, disciplina care studiază științele politice, luat cu nota 10 evident, a avut să-mi spună ceva, tot ce am studiat acolo mi s-a părut foarte fascinant.

REPORTER: Sunteți pe lista pentru Senatul României. Cum ați ajuns pe listă?

DANA DINA: Îi mulțumesc președintelui Partidului Național Liberal Constanța, domnul Bogdan Huțucă, și tuturor colegilor din partid pentru aprecierea și încrederea acordată. Iată-mă acum, candidat pentru funcția de senator în Parlamentul României, pe locul al treilea. Sunt onorată să fac parte din echipa Partidului Național Liberal care va reprezenta Constanța, oameni care se vor afla la primul lor mandat în Parlament, oameni tineri, oameni cu experiență bogată în sectoarele unde activează, oameni care pot reprezenta schimbarea, inovarea și progresul prin noutate, tinerețe, idei noi și multă pasiune și putere de muncă. Sunt onorată sa fiu, de asemenea, alături de cei cu ștate vechi în politica, cu mandate în Parlament, atât de importanți pentru a ne călăuzi pașii și a ne oferi din experiența lor bogată, astfel încât împreună să contribuim la dezvoltarea, expansiunea județului nostru și a României, evident. Vom fi echipa care va sluji cu cinste și profesionalism pe toți constănțenii și locuitorii județului, vom fi echipa prin care Constanta va înflori, iar România va renaște.

REPORTER: Care sunt atuurile dumneavoastră?

DANA DINA: Tot ceea ce am făcut a fost cu 100% implicare, determinare, tenacitate și mai ales păsare. Tot timpul îmi pun obiective, ținte, totul reprezintă o provocare și mereu lupt pentru ca proiectele în care mă implic să iasă câștigătoare. Mă recomandă mulți ani de studiu, atât de multe examene, burse, olimpiade, masterate și licențe absolvite cu 10 in cadrul unor scoli, licee, universități de stat, neplătite și făcute la timpul lor. Mă mai recomandă și munca începută undeva pe la 15 ani în multe domenii de activitate, ceea ce mi-a consolidat cu siguranță experiența profesională. Mă mai recomandă și mediul privat, în care activez de foarte mulți ani, business-ul început de la zero, printr-un concept aproape inexistent la momentul acela în Constanța și poate și în țară, business clădit cărămidă cu cărămidă, care a angajat oameni, a plătit salarii, a susținut economia prin taxele si impozitele plătite la zi. Fără a fi considerată lipsită de modestie, aș spune că mă recomandă și cei șapte ani de acasă, educația primită de la ai mei, oameni modești, de altfel. Ei m-au învățat să fiu om, să nu mint, să nu păcălesc și, dacă am puțin, să împart cu toată lumea, pentru că sigur îmi va fi suficient cât îmi va rămâne. Și să fiu cu încredere, speranță, nădejde și frică de Dumnezeu. Și să lupt, să lupt până la capăt, dar curat și cinstit. Și să iubesc tot ce este frumos și chiar si ce este mai puțin frumos, pentru că iubindu-l devine frumos. Și să nu fiu arogantă… Să fiu cu capul plecat chiar dacă aș avea o mie de motive de mândrie.

REPORTER: Ce vă propuneți în calitate de senator al Românei?

DANA DINA: Eu, ca politician, știu ca voi fi în primul rând reprezentanta intereselor, nevoilor, viselor și așteptărilor tuturor fetelor și femeilor, femei în devenire, femei mame, femei casnice, femei angajat, femeia pensionar, femeia antreprenor. Vreau ca ele sa găsească în mine un sprijin. Dacă până acum poate nu se găseau reprezentate politic, să știe că va exista cineva care va gândi mereu proiecte în care ele vor fi o prioritate. Mai mult, pentru că la rândul meu sunt antreprenor și pentru că am o amplă viziune asupra actului economic, vreau să mă pun în slujba mediului de afaceri constănțean, să particip activ cu idei și soluții, acum poate mai mult ca altădată, pentru că acest sector care susține atât de mult din economie este foarte greu încercat. Voi deveni interfața fiecărui antreprenor, vom găsi soluții pentru fiecare domeniu astfel încât să depășim cu bine momentul greu în care ne aflăm și să revenim la normalul de dinainte.

COMANDAT DE PNL CONSTANȚA, COD MANDATAR FINANCIAR 11200025

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *