Spread the love

Co-preşedintele USR-PLUS, Dan Barna, s-a declarat mulţumit de rezultatul obţinut de Alinaţa USR – PLUS la alegerile locale şi a arătat că la alegerile parlamentare cele două partide vor depăşi 20%. Barna a adăugat că Alianţa USR – PLUS nu va face alianţe preelectorale pentru alegerile parlamentare.

„Stăm foarte bine. Rezultatele pe care noi le-am obţinut arată că acea componentă a societăţii, care doreşte o Românie care se modernizează, o Românie care merge asumat spre Europa şi o Românie care nu mai ridică din umeri că nu ai ce să faci, e tot mai consistentă. Faptul că USR Plus au obţinut rezultate remarcabile în Bucureşti, în Timişoara, în Alba, în Braşov, în Bacău şi aici doar câştigând primăriile. Vorbesc şi de peste mia de consilieri pe care i-am obţinut, arată că la 4 ani de la apariţia în mediul politic a unei forţe căreia nu i se dădea nicio şansă şi se paria că ne vom risipi în primele luni, după ce am intrat în Parlament în 2016, cei de la PSD şi PNL pariau că ne vom risipi şi în cât timp ne vor lua parlamentarii şi iată că încheiem 4 ani de prezenţă în Parlament, nu doar într-un grup copmact, dar şi cu teme importante: fără penali în funcţii publice, pensii speciale, reforme în justiţie, teme pe care le-am adus în dezbaterea publică. Din acest punct de vedere, participarea, pentru prima dată la alegerile locale, pentru că mai aveam experienţa din Bucureşti, în 2016, dar la nivel naţional, să obţinem aceste rezultate, la prima participare, este un rezultat remarcabil pentru care îi felicit pe toţi colegii mei din USR şi din Plus”, a declarat Dan Barna.

iderul USR este de părere că la alegerile parlamentare, scorul ce va fi obţinut, va depăşi 20 la sută.

„La parlamentare este o altă poveste, scorul va fi semnificativ mai bun pentru că la locale, (…) dacă aveam alegeri în două tururi, rezultatul ar fi fost mai bun, fără îndoială. Aşa, într-un singur tur noi am avut o singură şansă pe care am exploatat-o foarte bine. La parlamentare, votul politic, legat de viitorul României, cumva e diferit pentru că nu mai sunt interesele locale în comune, oraşe. Sunt convins că vom trece de 20%. (…) USR – Plus nu va face alianţe preelectorale pentru alegerile parlamentare. Avem candidaţi foarte buni, foarte valoroşi, în toate judeţele, vom avea opţiuni solide, credibile, competenteîn toate judeţele, suntem încrezători că rezultatul va fi unul remarcabil”, a mai spus Dan Barna.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *