Dacian Cioloș: „USR îşi va face un guvern din umbră, cu 12 ministere!”

Preşedintele USR, Dacian Cioloş a declarat, miercuri, la Digi24, că Florin Cîţu nu a încercat niciodată, după ce a picat Guvernul, să refacă coaliţia cu USR, condiţia lui fiind doar să fie premier, şi a ales, astfel, să arunce PNL în braţele PSD-ului. Despre ultimele consultări, Cioloş a spus că a fost o întâlnire de confirmare a unui deal care era deja făcut, în condiţiile în care partidele îşi împărţeau deja funcţiile şi se ştia cine e premierul. USR îşi va face un guvern din umbră, a anunţat Cioloş.

Noi am fost dispuşi să refacem coaliţia, ceea ce ne duce la presupunerea că soluţia asta era pregătită şi anticipată. Vă spun că a fost foarte clar domnul general Ciucă, că nu are mandat de a reface coaliţia PNL-USR”, a spus Cioloş, la Digi24. Dacian Cioloş a mai spus că, după moţiune era clar că Florin Cîţu nu mai poate fi premier.

Cred că toată lumea a înţeles, mai puţin Cîţu, dar tot nu i-a ieşit, nici cu PSD şi a atruncat PNL-ul în braţele PSD-ului”, a spus el.

Cioloş a mai spus că nu avea cum să fie un guvern de coaliţie funcţional, cu Florin Cîţu premier, pentru că „nu ştie să lucreze în echipă”: „Când Florin Cîţu decide pe persoană fizică, în anumite lucruri, nu are cum să funcţioneze un guvern de coaliţie, aici este vorba de Guvernul României (…) Florin Cîţu nu a încercat serios niciodată, după ce a picat Guvernul, să refacă coaliţia. Condiţia lui a fost: să fiu eu premier, nu contează dacă negociez cu USR sau cu PSD, câtă vreme menţin posibilitarea ca eu să fiu premier”.

Cioloş a mai spus că ultimele consultări nu au fost consultări, „ci o întâlnire de confirmare a unui deal care era deja făcut, inclusiv cu preşedintele”, şi a arătat că peşedintele se văzuse deja cu liderii celor trei partide.

Preşedintele Iohannis a năşit înţelegerea asta dintre PSD şi PNL”, a spus Cioloş.

Preşedintele USR a spus că partidul său va fi în Opoziţie, cu ţinta de a reveni la guvernare şi a anunţat că vor face un guvern din umbră.

Vom avea o echipă de guvern din umbră, vom avea cel puţin doi colegi pe fiecare portofoliu, domeniu”, a afirmat Cioloş, precizând că România ar putea funcţiona şi cu un Guvern cu 12 ministere.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *