Dacia Spring a devenit cea mai vândută mașină din România

Înmatriculările de autovehicule din România au scăzut în luna noiembrie cu aproape 11 procente, iar segmentul de autoturisme chiar mai mult, cu aproape 14%, adâncind criza în care se află piața auto, care este, începând din această lună, sub nivelul celei de anul trecut. România a înmatriculat în luna noiembrie 15.237 de autovehicule, dintre care 11.480 au fost autoturisme. Scăderea de 10,65% pe total piață, respectiv de 13,38% pentru autoturisme conduce la un nivel total de 109.350 autoturisme după 11 luni, ceea ce reprezintă o scădere de aproape un procent față de anul trecut. Cel mai probabil, scăderea se va adânci în luna decembrie, deoarece nu există nicio perspectivă privind o revenire a producției la nivelurile anterioare crizei de semiconductori.

O surpriză majoră și o noutate pentru România este faptul că cea mai vândută mașină din România, pe baza datelor de înmatriculări, analizate de Profit.ro, a fost Dacia Spring, care a depășit astfel liderul tradițional, Logan. România este astfel una dintre puținele țări din lume care au pe primul loc în vânzări un automobil electric. Mașina electrică produsă în China și vândută de Dacia în Europa a înregistrat un volum de 1.195 unități, cu 110 unități în plus peste Dacia Logan. În acest fel, marca națională Dacia preia patru locuri în topul înmatriculărilor, deoarece pe locurile 3 și 4 se află Duster și Sandero.

Chiar și așa Dacia are o scădere de 14 procente față de anul trecut, un nivel similar cu cel al întregii piețe, în condițiile în care are un model în plus la vânzare. Una dintre explicații este criza cipurilor, care îi aduce lui Logan o scădere masivă, de aproape 50% față de anul trecut. Cel mai probabil, uzina a amânat producția modelelor comandate, în favoarea modelului Sandero și Duster, care sunt exportate și generează profituri mai mari pentru companie. Celelalte modele care au mai „prins” clasamentul înmatriculărilor au fost, în noiembrie, Ford Focus, care a înregistrat o creștere puternică, dublându-și vânzările la 361 unități (117% în plus față de noiembrie 2020), Renault Clio (scădere de 23,7% – 328 unități), Renault Captur (-8,4%, cu 296 unități), Hyundai Tucson (248 unități, creștere mare, de 112%), Toyota Corolla (212 unități, creștere de 58%) și tot de la Toyota micul CH-R, cu 207 unități și creștere de 27%. Putem observa, așadar, că există mărci care au reușit să depășească criza semiconductorilor, în special cele asiatice, cu un management mai bun al furnizorilor și stocurilor.

În luna unsprezecea, dintre primele zece mărci, doar Hyundai, Toyota și Kia au avut creștere, în timp ce restul au rezultate negative comparativ cu noiembrie 2020. De altfel, atât Toyota, cât și Hyundai, au înregistrat pe tot anul creșteri sistematice, care le-au plasat pe primele două poziții în clasamentul mărcilor de import, în 2021, cu peste 8.000 de autoturisme înmatriculate. Dacia rămâne fără probleme liderul pieței, cu 30.218 unități, în timp ce mărcile occidentale, Ford, VW, Skoda și Renault au peste 7.000 de autoturisme înmatriculate, în scădere față de anul trecut.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.