Site icon TOMIS NEWS

Cutremur în companiile de stat și „foarfeca” pe aparatul bugetar: Guvernul anunță faliment la CFR Marfă, TAROM la limită și tăieri de 10% la cheltuielile de personal

Falimente companii de stat cu CFR

Guvernul a deschis, oficial, două fronturi care se întâlnesc în același punct: costul statului. Pe de o parte, Executivul a prezentat un „portofoliu pilot” de companii de stat cu pierderi și datorii istorice, pentru care sunt pregătite măsuri de la investiții și restructurare până la fuziuni și închideri. Pe de altă parte, ministerele și agențiile sunt somate să trimită, până la 21 aprilie, planuri concrete de reducere a cheltuielilor de personal, în baza OUG 7/2026.

Purtătorul de cuvânt Oana Gheorghiu a declarat că în România activează aproximativ 1.500 de companii de stat, multe cu pierderi istorice estimate la circa 14 miliarde lei. În „portofoliul pilot” analizat de Guvern intră 22 de companii care au acumulat datorii bugetare istorice cumulate de aproximativ 4,2 miliarde lei și au înregistrat pierderi nete de aproximativ 1,12 miliarde lei în ultimul an raportat. Potrivit vicepremierului, unele dintre aceste companii sunt „găuri negre” pentru economie, fiind menționate explicit CFR Marfă, SNCFR și Romaero.

Șase categorii de acțiune pentru 22 de companii

Guvernul a împărțit companiile din „portofoliul pilot” în șase categorii de intervenție. Prima categorie este cea de infrastructură critică: Elcen, Oil Terminal și CFR SA. Aici, Gheorghiu a vorbit despre nevoia de investiții, profesionalizare, bună guvernanță și consolidarea situației financiare.

A doua categorie este „decizie strategică”, pentru companiile din portofoliul Ministerului Economiei: Minvest, Remin, Avioane Craiova și Romaero. Recomandarea prezentată este o decizie interministerială, în special pentru Avioane Craiova și Romaero, iar pentru Remin și Minvest – separarea funcțiilor și o auditare independentă a resurselor pe care aceste companii încă le dețin.

A treia categorie vizează transformarea pe model european, cu CNCIR (Compania națională pentru controlul cazanelor, instalațiilor de ridicat și recipientelor sub presiune). Gheorghiu a descris o reformă în două etape, astfel încât compania să evolueze spre un organism de inspecție acreditat și competitiv, după modele europene.

A patra categorie este „redresare operațională”: CFR Călători, Metrorex și TAROM. În aceste cazuri, Guvernul vorbește despre măsuri ferme de redresare, implementate cu sprijinul unor specialiști cu experiență în redresări similare în alte țări sau companii, iar unde este necesar – notificarea Comisiei Europene pentru un eventual ajutor de stat.

A cincea categorie este fuziune și absorbție: Telecomunicații CFR, Tipografica-Filaret și CFR-SCLR-Brașov, pentru care se invocă un calendar ferm, agreat cu Ministerul Transporturilor, de integrare și consolidare operațională.

A șasea categorie este „ieșirea ordonată din portofoliu”, adică lichidare cu termene asumate: Electrocentrale Grup, Petrotrans, CFR Marfă, Roferspet, CFR IRLU, SAAF, CFT-CFR și SNCFR-ERA. Obiectivul declarat este un calendar cu termene clare de lichidare ordonată, maximizarea valorii reziduale și respectarea calendarelor de faliment.

TAROM: model nesustenabil, decizia depinde de Comisia Europeană

În cazul TAROM, Gheorghiu a descris situația ca fiind critică. Modelul actual nu ar mai fi sustenabil, iar viitorul companiei depinde de decizia Comisiei Europene privind planul de restructurare.

Potrivit declarațiilor, TAROM se află într-un proces de restructurare aprobat de Comisia Europeană, însă planul nu este respectat conform calendarului stabilit, existând întârzieri și probleme care au afectat implementarea. Compania este în dialog cu Comisia Europeană pentru o eventuală prelungire a planului, invocându-se inclusiv contextul geopolitic și criza petrolului.

Guvernul ia în calcul și scenariul negativ în care Comisia Europeană nu aprobă prelungirea planului, caz în care ar fi necesare decizii rapide. Vicepremierul a subliniat că TAROM „pierde bani în ultimii 10 ani” și că profitul raportat în 2024 nu a provenit din activitatea operațională, ci din alte activități.

CFR Marfă: faliment până la 31 mai, activitatea ar urma să fie preluată

Pentru CFR Marfă, mesajul a fost tranșant: compania își va declara falimentul până la 31 mai, acesta fiind calendarul prezentat public. Activitatea ar urma să fie preluată de Carpatica Feroviar, companie care „a început deja să lucreze” și preia activitatea de la CFR Marfă.

În privința angajaților, Gheorghiu a afirmat că o parte au fost deja angajați la Carpatica, o parte au plecat voluntar cu salarii compensatorii, iar o altă parte ar urma să se angajeze în continuare, în condițiile în care Carpatica ar face angajări și își mărește numărul de angajați.

Tot în zona feroviară, Gheorghiu a indicat că CFR SA este „extrem de importantă”, cu investiții de infrastructură în progres, iar Ministerul Transporturilor ar urma să vină până la 30 aprilie cu o propunere de plan multianual de investiții, considerat „singura soluție” pentru creșterea vitezei trenurilor în România.

Petrotrans: faliment din 2007 și costuri care curg în continuare

Guvernul a folosit cazul Petrotrans ca exemplu de faliment prelungit și costuri perpetuate. Compania este în faliment din 2007, iar procedura ar fi fost tergiversată timp de 19 ani. Gheorghiu a afirmat că, în tot acest timp, statul a cheltuit bani care nu au fost recuperați, iar „singurii care au încasat” au fost lichidatorii, contabilii și cei care au făcut arhivarea.

În plus, a fost invocat un cost anual de peste 29.000 de euro, plătit din 2015 ca chirie pentru niște conducte care ar exista „pe hârtie”, pe sub terenurile unor oameni, în baza unei decizii judecătorești care trebuie executată. Gheorghiu a mai spus că lichidarea a fost prelungită timp de 7 ani din cauza unei contestații depuse de o instituție a statului, pentru o creanță foarte mică.

OUG 7/2026: reducere de 10% la cheltuielile de personal și termen 21 aprilie pentru planuri

În paralel, Guvernul a declanșat tăieri la nivelul aparatului central. Fiecare minister, agenție de stat și autoritate națională a primit solicitarea să trimită Guvernului, până la 21 aprilie, planul de reducere a cheltuielilor de personal.

Potrivit articolului care citează OUG 7/2026, ținta este reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal din cadrul Guvernului, ministerelor și altor organe de specialitate ale administrației publice centrale, inclusiv instituțiile aflate în subordinea/coordonarea/sub autoritatea ministerelor și autoritățile administrative autonome.

Sunt prevăzute excepții: unitățile și instituțiile din învățământul de stat, spitalele publice, serviciile publice de ambulanță și centrele medicale ambulatorii de diagnostic și tratament, instituțiile publice din domeniul culturii aflate în subordinea sau coordonarea administrației publice centrale, precum și instituțiile din familia ocupațională „Apărare, ordine publică și securitate națională”.

Conform prevederilor citate, măsurile de reducere se aprobă și se aplică până la 1 iulie 2026, iar implementarea pentru atingerea obiectivelor se face în intervalul 1 iulie – 31 decembrie 2026.

În esență, Guvernul transmite că „a sosit momentul să luăm măsuri pentru a pune capăt risipei”, iar lista companiilor de stat și calendarul de tăieri din aparatul central conturează o perioadă de restructurări cu efecte directe asupra transporturilor, industriei și administrației publice.

Statul ia în calcul listarea la bursă a CEC Bank, Salrom, Poșta, Loteria

Vicepremierul Oana Gheorghiu a prezentat joi, în ședința de Guvern, un raport privind companiile cu capital de stat eligibile pentru listarea la Bursa de Valori București. Conform documentului, 9 companii sunt eligibile pentru listarea la bursă a unor pachete minoritare, fără cedarea poziției majoritare a statului:

CEC Bank (5,4 mld.lei), unde statul deține 100% din acțiuni

Administrația Porturilor Maritime Constanța (1,45 mld lei)

Compania Națională Aeroporturi București (5,5 mld.lei)

Societatea Națională a Sării (Salrom) (616 mil.lei)

Loteria Română (599 mil.lei), statul deține 100%

Imprimeria Națională (672 mil.lei), statul deține 100%

Cuprumin – Zăcământul Roșia Poieni (198 mil.lei)

Uzina Mecanică Cugir (601 mil.lei)

Poșta Română (697 mil.lei)

Propunerile au fost făcute cu titlu „exploratoriu” pentru a fi analizate în viitoarele ședințe de Guvern.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version