Curg sesizările la Primăria Constanța pentru a semnala pagubele produse de vijelie: peste 250 de arbori căzuți sau înclinați

|
27 2

Încă de la primele ore ale dimineții, echipele societății contractate pentru întreținerea copacilor au revenit în teren pentru a tăia copacii doborâți de vânt. Având în vedere că numărul acestora este foarte mare, prioritate au copacii căzuți pe carosabil, care sunt înclinați, riscă să cadă la prima rafală de vânt și să afecteze circulația rutieră. De asemenea, se intervine cu prioritate în zona unităților de învățământ pentru ca mâine să poată fi reluată activitatea școlară în condiții de siguranță. După ce vor fi ridicați copacii, acoperișurile, stâlpii care ar reprezenta un pericol pentru siguranța noastră, abia apoi se va acționa și asupra arborilor prăbușiți în parcuri ori pe alte spații verzi, anunță municipalitatea.

Echipelor de țapinari li s-au alăturat și în această dimineață 4 echipe (25 de oameni) de la SC Confort Urban, care, de asemenea, vor tăia, vor aduna lemnul și îl vor transporta într-un depozit al Primăriei Constanța. Totodată, echipe ale SC Polaris M Holding ridică și transportă crengile rupte.

Până la această oră, la dispeceratul Biroului Protecție Civilă și la Poliția Loală au fost înregistrate peste 250 de sesizări de arbori căzuți sau înclinați, 15 pentru crengi rupte, 15 stâlpi de iluminat prăbușiți, 20 autoturisme avariate și alte 50 de situații diferite, cum ar fi acoperișuri ale blocurilor luate de vânt, cabluri rupte, panouri publicitare și indicatoare rutiere căzute.

27 1

Intervențiile în teren vor continua până când toate sesizările vor fi soluționate. Primăria face apel la constănțeni să manifeste înțelegere pentru că problemele vor fi rezolvate în ordinea priorităților.

Între timp, nu ezitați să semnalați orice problemă la următoarele numere de telefon: 

Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055; 

Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922; 

Dispecerat Biroul Protecție Civilă– 0737552271.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *