Cupșa (CERONAV), despre casarea vapoarelor de la intrările din Constanța: „În toată lumea civilizată, orașele maritime au conservat și reprodus nave pentru a-și arăta apartenența la mare”

Încă o dezamăgire produsă recent de primarul Constanței, Vergil Chițac: cele cinci vedete de la intrările în municipiu vor fi casate, întrucât nu se rentează financiar vorbind să le restaureze. Astfel, Constanța va fi eliberată de cele cinci vaporașe. Dincolo de istoricul politic – amplasate de Radu Mazăre, acestea au fost asociate cu specificul maritim al orașului, așa cum a subliniat duminică liberalul Ovidiu Cupșa, director general al CERONAV:

După dezbaterea cu vaporașele din Constanța, am un argument în plus, pentru cei care susțin că sunt simboluri învechite sau specifice doar zonelor foste comuniste ori chiar că o navă pe uscat aduce pagubă. O navă veche are poezia ei. Fie că o găsești conservată într-un muzeu, ca simbol urban – pusă pe uscat sau trasă la un doc, reconvertită în hotel sau chiar epavă eșuată aproape de mal ca “Evanghelina” de la Costinești. În toată lumea civilizată, orașele maritime au conservat și reprodus nave sau au creat opere cu specific naval pentru a-și arăta apartenența la mare. Începând cu prova de navă din fața clădirii International Maritime Organization, continuând cu celebrul cutter “Cutty Sark” de la Greenwich sau ferry boatul “Duke of Lancaster”, afat în Wales, englezii – cea mai mare națiune maritimă – au astfel de nave și se mândresc cu ele. Altele au fost transformate în hoteluri, cum ar fi “MV Doulos”, pe insula Bintan în Indonezia. Celebra “Queen Elisabeth 2” este și ea astăzi andocată la Dubai și transformată în hotel. Spania are galioane medievale păstrate în parcul regal de la San Sebastian. Nenumărate orașe porturi sau pescărești, din toată lumea, au nave simbol andocate sau puse pe cavaleți în locuri strategice. Ele reprezintă puncte de atracție, simboluri, îmbogățesc peisajul. Deci, ce au vaporașele Constanței?”, a transmis Cupșa.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *