Cum poți economisi banii pe gaz cu un termoșemineu italian pe peleți de mare putere?

Când construim de la zero sau ne mutăm într-o locuință nouă, unul dintre cele mai frecvente gânduri pe care le avem, gravitează în jurul soluției termice ideale care să acopere complet nevoile de încălzire. Indiferent că vorbim despre termoșeminee eficiente caloric sau grătare pe peleți, acum, mai mult decât oricând, ne găsim în situația de a căuta variante inteligente de consum, prietenoase cu mediul înconjurător, dar și cu bugetele noastre – puse constant sub presiunea prețurilor tot mai mari la energia electrică și gazele naturale.

Drept consecință, alternativele la costisitoarele centrale pe gaz au devenit extrem de variate și interesante, atât ca design sau inovație, cât și ca putere calorică. De la clasica sobă, șemineu și până la termoșemineul pe lemne sau peleți de tip centrală, meșterii PEFOC, din experiența lor de peste două decenii în comercializarea și montajul tuturor soluțiilor termice alternative, inclusiv a modelelor deosebite de grătare de grădină zidite, ne vor ajuta să înțelegem că acum este momentul perfect să ne îndreptăm atenția și spre aceste variante de încălzire, care au evoluat extraordinar din punct de vedere al randamentului superior!

Din fericire, alături de beneficiile și magia modelelor tradiționale de șeminee, tot mai mulți români descoperă și avantajele imediate ale termoșemineelor construite pentru căldura întregii case – o alternativă la soluțiile clasice, inteligentă, eco friendly și atentă cu bugetul tău. Astfel, în următoarele rânduri, vom face cunoștință cu sistemul CLAM Energy System!

Pe scurt, termoșemineele italiene pe peleți CLAM Energy sunt echipamente automatizate de ultimă generație, complet echipate cu sistem hidraulic, gata de a fi racordate la instalația de încălzire a casei prin calorifere, pardoseală și la care, se poate adăuga inclusiv un boiler sau un puffer, încălzind întreaga locuință fără probleme și cu un confort caloric la superlativ.

Ineditul acestor echipamente smart de clasă energetică A+, este reprezentat de placa electronică integrată, conectată la o interfață din sticlă cu touchscreen care îți lasă senzația că te afli în fața unui șemineu din viitor. În acest fel, vom deține controlul inteligent asupra aerului necesar combustiei, controlul pompelor de circulație, controlul temperaturii agentului termic din termoșemineu, controlul temperaturii ambientale sau chiar și controlul unei eventuale centrale pe gaz, prezentă pe instalația hidraulică a casei. De asemenea, putem controla puffer-ul sau boilerul, instalația din pardoseală, vana cu 3 căi sau alte componente termice.

Pentru obținerea randamentelor de putere foarte mari de până la 35kW, termoșemineele italiene din oferta PEFOC sunt dotate cu două tipuri de convertoare de căldura. Primul este un schimbător de căldură apă-aer cu pachet dublu supradimensionat, situat în partea superioară a acestuia, în interiorul camerei de combustie. Acesta, împreună cu ajutorul a 2 supape bypass, obligă fumul să parcurgă un dublu “S” înainte de a ieși pe coșul de fum, astfel încât să recuperăm toată căldura posibilă din camera de combustie.

Al doilea convertor de căldură este de tipul aer-fum. Cu acesta nu facem altceva decât să preîncălzim aerul necesar combustiei, atât pe cel primar, cât și pe cel secundar, optimizând astfel sistemul de ardere și reducând noxele. Așadar, pe lângă faptul că termoșemineele tip centrală CLAM Energy de mare putere sunt foarte sigure și au un randament ridicat, acestea sunt și foarte economice!

Așadar, dacă ești interesat despre detaliile acestui model inedit de termoșemineu italian sau de restul celor peste 9000 de produse și articole ce pot fi comandate on-line, direct de pe site-ul www.pefoc.ro, meșterii sibieni te așteaptă cu consiliere gratuită, servicii profesionale de montaj și transport asigurat pentru produse precum: focare, termofocare, sobe, coșuri de fum, șeminee sau modele de grătar grădină cărbune, alături de o gamă întreagă de accesorii și materiale dedicate universului fascinant al soluțiilor termice premium!

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *