Drogurile produse în Columbia ajung în România prin Portul Constanța atunci când este vorba de cantități importante, de la peste 10 kilograme la câteva tone. Alte rețele apelează la cărăuși români sau chiar la serviciile de coletărie, așa cum reiese din rapoartele DIICOT consultate de Europa Liberă. Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a descoperit în luna iulie două rețele de traficanți care transportau în România droguri originare din Columbia, America de Sud. Printre membrii rețelelor au fost identificate și persoane din această țară, pe care organizațiile internaționale o plasează în topul mondial al producătorilor de stupefiante.
Conform datelor obținute de la DIICOT, 40% din drogurile care sunt comercializate în Europa sunt produse în Columbia. Una dintre rețelele descoperite în luna iulie aducea drogurile prin Portul Constanța. Un raport publicat săptămâna aceasta de The Global Initiative Against Transnational Organized Crime numește Portul Constanța drept… CITEȘTE ÎNTREGUL ARTICOL AICI!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google