Spread the love

Parlamentarii Partidului Social Democrat au depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ludovic Orban. Potrivit documentului intitulat „Guvernul PNL – de la pandemie la pande-mită generalizată”, reprezentanţii executivului au încălcat toate regulile impuse cetăţenilor în urma pandemiei cu noul coronavirus.

Șeful Cancelariei primului ministru, Ionel Dancă, a făcut un bilanț al Guvernului condus de Ludovic Orban, cu puțin timp înainte de a fi dezbătută și votată moțiunea de cenzură depusă de PSD în Parlament.

„PNL guvernează de 9 luni în slujba românilor și am reușit să facem ceea ce trebuie pentru români într-o perioadă extrem de dificilă pe plan mondial în timp ce scopul PSD a fost tot timpul să provoace haos în România și să ajungă la putere cu orice preț. Nu există niciun motiv serios pentru a da jos un guvern în plină criză sanitară și economică. Este vorba doar de disperarea PSD că nu vor mai câștiga niciodată încrederea românilor pe care i-au mințit și sărăcit ori de câte ori au fost la guvernare. PSD este atât de disperat încât vrea să lase oamenii să moară de Coronavirus și economia să se prăbușească pentru a da vina pe PNL. Încă din primele trei luni de guvernare, am reparat tot ceea ce a stricat PSD în trei ani de regim Dragnea-Dăncilă: abrogarea recursului compensatoriu, anularea prevederilor OUG114, salvarea Pilonului 2 de pensii private, desființarea Fondului suveran PSD de jaf național, suspendarea pensiilor speciale pentru aleșii locali, desecretizarea dosarului 10 august, apărarea independenței Justiției etc. Apoi, în următoarele 6 luni, în plină criză provocată de pandemia Covid-19, am salvat viețile românilor și am ajutat economia să treacă peste criză prin măsuri de sprijin pentru companii și angajați, am salvat locurile de muncă și puterea de cumpărare a românilor prin plata indemnizației de șomaj tehnic pentru 1,4 milioane de salariați și liber profesioniști. Datorită măsurilor adoptate de Guvernul PNL, salariul mediu net pe economie nu numai că nu scăzut pe perioada de criză, dar a crescut cu 5% în luna iunie față de aceeași lună a anului trecut, de la 3142 lei la 3298 lei. La fel, numărul de angajați cu contracte de muncă active. În ciuda tuturor minciunilor promovate de propaganda PSD cu desființarea locurilor de muncă, la începutul lunii august, numărul angajaților cu contracte de muncă active în REVISAL era mai mare cu 7400 decât la data de 1 ianuarie când erau înregistrate 5.582.008 de contracte de muncă. În nouă luni de guvernare liberală, am ținut prețurile sub control și am redus inflația la 2,8% iar dobânzile ROBOR au scăzut la 2%, ceea ce înseamnă o rată mai mică cu 100 lei pe lună față de anul trecut la un credit de 250.000 lei. Mai mult, am amânat la plată ratele bancare pentru 9 luni pentru cei în dificultate și am asigurat acces la credite pentru investiții și capital de lucru pentru companii cu garanții de stat de până la 90% și dobândă zero. (…) Toate măsurile și programele de relansare economică anunțate de Guvernul PNL sunt în implementare iar peste 3 miliarde de Euro sub formă de granturi nerambursabile și alte aproape 15 miliarde de lei sub formă de ajutoare și garanții de stat vor ajunge în economie în această toamnă”, a transmis Dancă.

Premierul Ludovic Orban a explicat marți că se analizează toate argumentele constituționale și este foarte posibil să fie sesizată Curtea Constituțională pentru un conflict juridic de natură constituțională, asta pentru că PSD a depus moțiunea în timpul vacanței parlamentare.

„Analizăm posibilitatea să invocăm un conflict juridic de natură constituțională în perioada vacanței parlamentare. Niciun partid politic nu a făcut așa ceva, în ultimii 30 de ani. Nu am luat încă o decizie definitivă, dar analizăm toate argumentele constituționale. O moțiune de cenzură, în termeni constituționali, poate să dureze de la depunere până la votare, cel mult 5 zile. Gândiți-vă că avem 2 vacanțe parlamentare, dacă s-ar permite depunerea moțiunii de cenzură în vacanța parlamentară, atunci s-ar putea depune 18 moțiuni în timpul vacanțelor parlamentare. Ori ce țară ar fi aia? Constituția spune clar: un parlamentar poate semna o singură moțiune pe sesiune parlamentară”, a spus Orban.

Orban a declarat marți, întrebat dacă își va asuma din nou guvernarea în caz că moțiunea de cenzură va trece, că nu fuge de pe „câmpul de luptă”, declarându-se convins că aceasta nu va trece.

„Eu nu mă joc cu soarta României. În momentul în care mi-am asumat această poziție de premier am făcut-o în deplină cunoștință de cauză, asumându-mi toate responsabilitățile și toate consecințele care decurg din asumarea acestei responsabilități. (…) Noi nu fugim de pe câmpul de luptă. În momentul în care ne-am asumat răspunderea că vom aduce România la liman, că vom utiliza toate pârghiile pe care le avem la dispoziție pentru a asigura o relansare economică și refacerea prestigiului României în lume, toate aceste obiective ni le-am asumat și le vom duce la bun sfârșit. În ceea ce privește șansele moțiunii de cenzură, după părerea mea, această moțiune de cenzură este o aventură care nu are nicio șansă să fie dusă la bun sfârșit”, a mai spus Orban.

PSD a replicat imediat și susțin că nu este niciun conflict și îl amenință pe Orban că va răspunde penal pentru ceea ce s-a petrecut în timpul stării de urgență.

„Au scăpat total de sub control pandemia! Au făcut chermeze în sediul Guvernului! Și-au pus toate neamurile în funcții publice! Au devalizat bugetul României, au dat tun după tun în vreme ce îi țineau pe români închiși în case! Au fraternizat cu interlopii și au devenit apărătorii proxeneților! (…) Singurul conflict constituțional, domnule Orban, este ca un premier care a patronat furtul din bani publici folosindu-se de pandemie și care a sabotat cu bună-știință sănătatea românilor și nivelul lor de trai, să mai rămână în fruntea guvernului! De ce le e frică nu vor scăpa! Vor răspunde pentru tot ce au făcut! Mai întâi politic, prin moțiune, iar apoi penal, după fapta fiecăruia!”, au transmis social-democrații.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *