Spread the love

Bicicleta reprezintă o opțiune sigură pentru deplasările noastre în această perioadă, de aceea tot mai mulți constănțeni și turiști folosesc bicicletele puse gratuit la dispoziție de Primăria Municipiului Constanța. Astfel, în total, în 2020, de când a repornit sistemul, au fost  efectuate 38.864 de trasee, iar durata medie a unui traseu a fost de 50 de minute. A crescut și numărul curselor efectuate de „recordmenul” constănțean pe 2 roți: 173 de trasee efectuate anul acesta. Traseele preferate de utilizatori sunt următoarele:

Parc Tabacarie – Parc Tabacarie  -3566
City Parc Mall- City Parc Mall – 2455

Perla  15-Perla-1788
Dacia – Dacia – 922

Tomis II – Tomis 2 -873

City Parc Mall- Parc Tabacarie- 841

Sistemul de bike sharing permite și încurajează deplasarea între stații, așa că nu este necesar ca o bicicletă să fie înapoiată tot la stația de unde a fost ridicată. Utilizatorii au la dispoziție numărul de telefon cu tarif normal 0371.787.778, disponibil 7 zile din 7, în intervalul orar 07:00-24:00 (robot telefonic 24:00-07:00), unde pot semnala orice problemă. Amintim faptul că toate stațiile pentru biciclete sunt supravegheate video 24 de ore din 24, pentru creșterea nivelului de siguranță și combaterea faptelor antisociale.

Municipalitatea recomandă să respectați normele elementare de igienă atunci când folosiți bicicleta: Spălați-vă pe mâini înainte și după folosirea bicicletei. Dacă nu aveți această posibilitate folosiți gel antibacterian sau șervețele umede. Eventual, puteți inclusiv să folosiți mănuși; atunci când strănutați sau tușiți folosiți un șervețel, iar dacă nu aveți la îndemână, este recomandat să o faceți în cot, nu în palme; după ce ați ajuns la destinație, asigurați-vă că nu lăsați șervețele sau gunoaie în coșul bicicletei; evitați să vă atingeți fața!

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *