Site icon TOMIS NEWS

Cseke Attila (Dezvoltare), interpelat de deputatul Aelenei din cauza ilegalităților din Năvodari. „Interveniți pentru stoparea dezastrului urbanistic!”

aelenei

De aproximativ trei ani, primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru, se străduiește să întocmească Planul Urbanistic General (PUG) al localității, însă – deși documentația este la dispoziția Primăriei – acesta nu a figurat niciodată pe ordinea de zi a Consiliului Local în vederea aprobării. TOMIS NEWS a relatat recent în detaliu acest aspect și, între timp, deputatul constănțean al Alternativei Drepte, Dănuț Aelenei, s-a adresat ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, cu privire la haosul urbanistic de pe litoral:

„Domnule Ministru,

În decursul anilor, deputați și senatori ai României au sesizat numeroasele nereguli privind activitatea în urbanism. Mă alătur și eu lor pentru a vă semnala unele probleme în legătură cu acest aspect în speranța că voi primi un răspuns concret și măsuri adecvate.

În calitatea pe care o aveți de conducător al autorității administrației publice centrale cu responsabilități în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului, vă solicit să dispuneți o evaluare asupra modului în care structurile de specialitate din cadrul ministerului împreună cu Inspectoratul de Stat în Construcții își îndeplinesc atribuțiile specifice referitoare la coordonarea activităților de amenajare a teritoriului și de urbanism, respectiv pe cele referitoare la controlul de stat cu privire la respectarea disciplinei în urbanism și a regimului de autorizare a construcțiilor.

Vă reamintesc în acest sens, că potrivit art. 20 din Legea nr. 350 din 6 iunie 2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul ” Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice şi Fondurilor Europene poate solicita autorităţilor administraţiei publice locale să elaboreze sau să modifice o documentaţie de urbanism sau de amenajare a teritoriului, în vederea aprofundarii, detalierii sau aplicării unor prevederi cuprinse în programele strategice sectoriale ale Guvernului, precum şi pentru respectarea intereselor generale ale statului.”

Mă adresez dumneavoastră cu o situație particulară și anume ”Zona Litoral Mamaia Nord-Năvodari”-județul Constanța unde am rugămintea să interveniți prin toate mijloacele legale pe care le aveți la dispoziție pentru stoparea dezastrului urbanistic care se produce în acest areal. În urma recentelor lucrări de înnisipare avem o plajă foarte frumoasă dar, uitându-te dinspre plajă spre localitățile riverane nu poți să nu vezi haosul imobiliar datorat în principal abuzurilor și fenomenelor de corupție. În lumina celor relatate mai sus, vă solicit domnule ministru explicații cu privire la următoarele:

1) Modul în care au fost elaborate documentațiile de urbanism și în mod special a planurilor urbanistice zonale, împreună cu regulamentele locale aferente, fără a fi respectat în fapt principiul transparenței și participării populației în procesul de luare a deciziilor;

2) Eliberarea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire fără a respecta condiția asigurării compatibilității dintre destinația construcției și funcțiunea dominant tradițională a zonei;

3) Autorizarea executării construcțiilor și a amenajărilor care, plin amplasament, funcțiune, volumetrie și aspect arhitectural nu asigură protecția patrimoniului natural și construit, depreciind valoarea peisajelor naturale;

4) Modul în care au fost emise certificate de urbanism și autorizațiile de construire urmate de construirea unor imobile ce nu respectă atât condițiile regimului de înălțime în zonă cât și pe cele de însorire;

5) Modul în care au fost respectate sau nu retragerile legale între proprietăți.

În răspunsul dumneavoastră vă rog să-mi precizați și măsurile pe care ministerul pe care-l conduceți le-a luat în situația prezentată mai sus. Solicit răspuns în scris în termenul prevăzut de lege.

Cu stimă,

Deputat neafiliat membru al partidului Alternativa Dreaptă – AELENEI Dănuț – circumscripția electorală nr. 14, Constanța”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version