Crușoveanu (PNL) propune „alternativa Techirghiol”, ca drum expres spre sudul litoralului

Deputatul constănțean liberal Marian Crușoveanu anunță marți că, în calitate de deputat și de membru al Comisiei de Transport și Infrastructură din cadrul Camerei Deputaților, a început demersurile oficiale privind grăbirea aplicării unor soluții pentru „alternativa Techirghiol” sau drumul expres spre sudul litoralului.

În campania electorală, am vorbit și am insistat asupra acestui subiect, pentru că cei care locuiesc în sudul litoralului, la fel ca și turiștii care vin în județul nostru, întâmpină ambuteiaje, ore în șir, în sezon. Drumul expres este o soluție care vine, atât în sprijinul locuitorilor, cât și al agenților economici, mai ales că va însemna o economie de bani și de timp. În calitate de deputat și de membru al Comisiei de Transport și Infrastructură din cadrul Camerei Deputaților, am început demersurile oficiale privind grăbirea aplicării unor soluții pentru alternativa Techirghiol sau drumul expres spre sudul litoralului. În momentul de față, există cel puțin două variante ale acestei rute, pe care astăzi le-am discutat cu directorul Direcției Regionale de Drumuri şi Poduri Constanța, dar și cu specialiști și reprezentanți ai UAT-urilor direct implicate. Zilele următoare, aceste întâlniri vor continua, astfel încât să putem avea, într-un timp extrem de scurt, varianta acestei rute spre sudul litoralului. Aceste demersuri oficiale, din calitatea mea de deputat, vor continua, astfel încât să putem avea soluții rapide, optime, de infrastructură, care să vină în sprijinul turismului de pe litoralul românesc. În activitatea mea, voi insista pe lângă reprezentanții locali, dar și pe lângă miniștrii de resort, asupra acestui proiect, în vederea aplicării unei soluții cât se poate de rapide, astfel încât să putem vedea lucrările începute”, a transmis Marian Crușoveanu.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.