Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, despre scandalul tânărului drogat care a omorât doi studenţi în staţiunea 2 Mai, că mai este o parte de vină, cea morală şi de sistem, pe care vede că nu şi-o asumă nimeni şi i-a transmis ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, că are mână liberă să facă curăţenie de sus până jos. Premierul a spus că în acest caz nu e vorba doar de simple greşeli personale, ci despre lucruri grave care arată că sistemul nu a funcţionat într-o situaţie banală, a unui ins oprit în trafic.
Supărări sunt și în tabăra liberală în acest sens, mai ales că miniștrii MAI și Justiției sunt din PNL. Astfel, deputatul liberal constănțean Marian Crușoveanu a transmis faptul că „oricât de drastice sunt legile, dacă nu sunt completate și de măsuri pro-active de informare, educare și conștientizare, adică de responsabilizare civică, vom avea astfel de tragedii”:
„Faptul că tânărul care a provocat tragedia din 2 Mai era dependent de droguri, urcându-se la volan drogat, ne arată că pentru unii legile sunt opționale. Ce este și mai grav este că măsurile restrictive legislative nu sunt suficiente, oricât de aspre ar fi, aşadar cazul ar trebui analizat destul de bine. Astfel de teribilişti sau oricum i-am eticheta acționează după propria ”lege”. Nu ar fi exclus ca, după o perioadă de timp, să aflăm că tânărul care a omorât două persoane a folosit drogurile în scop medical. În urma revoltei care are loc, de câteva zile, pe rețele de socializare, opoziția -ca de obicei- calcă pe cadavre, doar pentru a fi în centrul atenției. Un pomelnic lung de propuneri pentru demitere, doar pentru a-și justifica existența. Un fapt este relevant, realist și dureros, anume că oricât de drastice sunt legile, dacă nu sunt completate și de măsuri pro-active de informare, educare și conștientizare, adică de responsabilizare civică, vom avea astfel de tragedii. De aceea, voi susține orice demers legislativ sau măsuri pro-active/de prevenție venite din partea Ministrului de Interne, Cătălin Predoiu sau din partea instituției pe care o conduce. Pe litoral avem nevoie de astfel de demersuri, mai ales în perioada estivală, când anumite persoane confundă concediul/relaxarea și se comportă precum în Vestul Sălbatic”, a transmis deputatul Crușoveanu.
Vlad Pascu, tânărul care a ucis două persoane la 2 Mai după ce a condus drogat, este audiat, joi, la sediul DIICOT Constanța, în dosarul deschis pentru deținere de droguri. DIICOT a anunțat că a fost înregistrată la data de 19.08.2023 o cauză penală în care se efectuează cercetări cu privire la fapta de deținere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2002.
„Această etapă nu semnifică formularea unor acuzații împotriva unei/unor persoane, ci instituie cadrul procesual necesar strângerii probelor pentru stabilirea corectă și completă a stării de fapt care să permită adoptarea în cauză a unei soluții legale și temeinice”, a precizat DIICOT.
Polițiștii care l-au oprit în trafic pe Vlad Pascu, în urma unui apel la 112 care semnala că acesta circulă haotic, au găsit în mașina acestuia un joint și 4 pastile.
Vlad Pascu, șoferul de 19 ani care s-a urcat drogat la volan și a omorât doi tineri, fusese prins de două ori cu canabis, prima dată la 13 ani, apoi la scurt timp după ce a devenit major. După al doilea dosar închis, Vlad Pascu trebuia să meargă la Agenția Națională Antidrog (ANA), pentru a primi ajutorul specialiștilor.
Șefa ANA, Ramona Dabija, a spus, pentru Gândul, că părinții lui Vlad Pascu nu au răspuns invitației trimise în decembrie 2022.
„Deși noi am invitat familia Pascu, pe Vlad Pascu și pe părinții lui, să vină la ANA pentru a le acorda sprijin psihologic, aceștia ne-au ignorat total, nu ne-au contactat niciodată”, a spus Ramona Dabija, care a precizat că invitația a fost trimisă în decembrie 2022, prin poștă, cu confirmare de primire.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google