Site icon TOMIS NEWS

Crușoveanu (PNL): „Ideea unui guvern tehnocrat, dar ținut captiv de interesele unui singur partid, nu poate reprezenta o soluție stabilă”

crusoveanu 1

Ideea unui guvern tehnocrat, dar ținut captiv de interesele unui singur partid, nu poate reprezenta o soluție stabilă pentru România. Această poziție a fost exprimată clar în votul din Biroul Permanent Național al PNL, care respinge categoric orice model de guvernare tehnică fără susținere parlamentară explicită. Deputatul liberal constănțean Marian Crușoveanu a transmis mesajul direct: un așa-zis guvern tehnocrat, influențat politic și fără legitimitate parlamentară, nu poate fi decât o iluzie de stabilitate. Fără o coaliție parlamentară solidă, un asemenea guvern riscă să devină ostatic al jocurilor politice și să nu poată livra reformele esențiale de care România are nevoie.

Fără susținere parlamentară explicită, un guvern tehnocrat nu poate spera decât la supraviețuire politică. În realitate, ar fi mai slab decât un guvern minoritar, lipsit de autoritate pentru a implementa măsurile dificile și nepopulare pe care România trebuie să le ia, arată deputatul constănțean. Absorbția fondurilor europene, investițiile strategice și angajamentele asumate în fața partenerilor europeni — toate acestea riscă să fie blocate de lipsa de susținere și de claritate politică. Este evident pentru toată lumea că PSD pare să evite asumarea directă a guvernării. Partidul încearcă să păstreze influența asupra deciziilor și asupra măsurilor dificile, fără a-și asuma responsabilitatea publică pentru consecințe. Această poziție pune o întrebare fundamentală: când este PSD cu adevărat responsabil — atunci când dărâmă un guvern, sau atunci când refuză să își asume guvernarea și deciziile dificile pe care România le are de luat? – conchide deputatul liberal.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version