Preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, liberalul constănțean Bogdan Huţucă, anunţă adoptarea unei iniţiative legislative prin care agenţii economici îşi vor putea recupera creanţele fiscale de la bugetul de stat sau de la bugetul de asigurări sociale, prin simpla compensare a creanţei, ceea ce înseamnă o simplificare a relaţiei dintre agenţii economici şi primării, precum şi deblocarea efectivă a primăriilor care, din motive bugetare, se află în imposibilitatea de a face plăţi.
Co-inițiator al proiectului a fost și deputatul liberal constănțean, Marian Crușoveanu, care a explicat ce înseamnă – concret – noile modificări fiscale:
„Prin adoptarea, în cadrul Camerei Deputaților, a proiectului legislativ de completare a legii nr. 207/2015, privind codul de procedură fiscală, consider că am echilibrat relația dintre stat și agentul economic. Principalele efecte ale acestui act normativ sunt următoarele: 1. legea simplifică și urgentează recuperarea creanțelor pentru agenții economici; 2. legea vine în sprijinul și are efect direct asupra primăriilor care au bugetele locale blocate și se află în imposibilitatea de a efectua plăți. Practic, ca inițiator al acestei modificări legislative, alături de președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă și de alți parlamentari, am reușit să promovăm o soluție legislativă care creează premize și avantaje de win-win, atât pentru primăriile care au activitatea financiară blocată, cât și pentru agenții economici care au de recuperat taxe. Ca exemplu, avem în România UAT-uri care au de returnat impozite către agenții economici, dar nu o pot face, pentru că datoriile depășesc, de multe ori, bugetul anual total al primăriei. O astfel de situație, de executare silită și de conturi poprite, are efect de domino, blochează toată activitatea primăriei, fiind astfel blocate toate proiectele de investiții, fie că vorbim de drumuri, rețele de apă și gaze naturale, școli, grădinițe, spitale etc., situație din care rezultă efecte negative directe pentru comunitatea locală. Totodată, ca urmare a adoptării actului normativ de către Parlament, agenții economici își vor putea recupera creanțele fiscale prin compensare de la bugetul central de stat sau de la bugetul de asigurări sociale”, a transmis deputatul Crușoveanu.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google