Site icon TOMIS NEWS

Crușoveanu (PNL), convins că Portul Constanța este un „punct-cheie pentru reconstrucția Ucrainei și stabilitatea regiunii”

Screenshot 20250827 160822 Facebook

Președintele României, Nicușor Dan, a reiterat în mod constant importanța strategică a hub-urilor logistice, în special a Portului Constanța și a Dunării, în contextul reconstrucției Ucrainei. Aceste atuuri consolidează poziția României ca partener de încredere la nivel regional și internațional, deschizând totodată oportunități semnificative pentru aliați și investitori implicați în acest efort major.

Deputatul liberal constănțean Marian Crușoveanu consideră însă că, dincolo de declarațiile publice, este nevoie de acțiuni concrete din partea Administrației Prezidențiale. Acesta subliniază necesitatea unei diplomații pro-active și a organizării, la Constanța, a unor evenimente economice, diplomatice și de cooperare regională, menite să transforme orașul într-un pol al dialogului și colaborării la Marea Neagră.

„Constanța are potențialul de a deveni un centru regional de dialog și cooperare, un spațiu de întâlnire pentru state, instituții internaționale și mediul de afaceri, unde pot fi puse bazele unor proiecte comune dedicate dezvoltării, stabilității și prosperității în regiunea Mării Negre”, a transmis deputatul Crușoveanu.

În acest context favorabil, Administrația Prezidențială are un rol esențial: să impulsioneze inițiativele care pot transforma Constanța într-un hub internațional pentru reconstrucția Ucrainei și să consolideze stabilitatea și securitatea la Marea Neagră. Implicarea activă a României, atât la nivel diplomatic, cât și economic, va contribui la dezvoltarea unor parteneriate solide și la crearea unui climat propice investițiilor și cooperării regionale.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version