Crușoveanu (PNL): „Avem nevoie de autostrăzi, spitale noi, școli modernizate și mai puțin de politicieni autosuficienți sau narcisiști!”

Deputatul constănțean liberal, Marian Crușoveanu, arată că, de la o vreme, agenda publică este blocată cu pseudo-subiecte legate de „o așa-zisă criză politică, în care autosuficiența și narcisismul unor politicieni ocolesc subiecte importante, precum combaterea pandemiei, vaccinarea sau procesul alert de investiții de care România are nevoie”.

Crușoveanu revine cu propunerea lui de investiții în infrastructură, întrucât „conform raportului forumului economic din 2019, România se află pe locul 119, din 141 de țări analizate, privind calitatea infrastructurii rutiere”.

Pe plan european, România se situează pe ultimul loc în Europa, privind numărul de kilometri de autostradă la 100.000 de locuitori. Totodată, din cei 17.091 de kilometri de rețele de transport rutier de interes național, doar 4,96% reprezintă numărul total de kilometri de autostradă. Comparativ cu celelalte state din Uniunea Europeană, raportat la suprafața țării noastre, ne aflăm pe ultimele locuri privind densitatea de autostrăzi. Așa cum domeniile Sănătate și Educație sunt subfinanțate, la fel și domeniul transporturilor a fost ocolit de investiții care să îmbunătățească rețeaua rutieră, iar acest fapt plasează țara noastră pe ultimele locuri, la nivelul Uniunii Europene, în ce privește calitatea drumurilor și a infrastructurii rutiere. De aici, avem și o rată ridicată a mortalității rezultate din accidente rutiere. Astfel, țara noastră înregistrează un număr de 96 de fatalități/milion de locuitori față de media UE, care este 49 de fatalități/ milion de locuitori. În același timp, drumurile cu o singură bandă de sens sunt cunoscute drept cele mai periculoase, având un grad de 4 ori mai ridicat de accidente, comparativ cu autostrăzile. Mai subliniez faptul că aproximativ 90% din rețeaua națională de infrastructură rutieră este reprezentată de drumuri cu o singură bandă, fapt ce contribuie la acel număr mare de accidente și la deplasarea îngreunată. La capitolul infrastructurii rutiere, România este repetentă la nivelul Uniunii Europene, domeniul transporturilor primind o atenție aparte, prin alocările de fonduri din bugetul statului și din PNNR. Este un moment care va deschide drumurile pentru multe generații de acum înainte și îi invit pe colegii parlamentari să alocăm o atenție aparte acestui domeniu, pentru că, în acest fel, contribuim la dezvoltarea României. Autosuficiența și narcisismul unor politicieni au ținut blocată această țară, iar atunci când vrei să lucrezi într-adevăr pentru români, aceasta este o atitudine egoistă care nu duce nicăieri. Atât timp cât ne împiedicăm de nume, personalități, drumurile României vor fi, în continuare, un subiect al fatalității”, a transmis deputatul liberal Marian Crușoveanu.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *