Croaţia, Grecia şi România, acuzate că au strategii de RESPINGERE a migranţilor cu ajutorul poliţiei. UE cere investigaţii

Comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson a declarat joi că este ”extrem de îngrijorată” în urma informaţiilor din presă referitoare la noile metode ilegale, uneori violente, de respingere a migranţilor la frontierele UE, în special în Grecia şi Croaţia, solicitând acestor ţări să investigheze situaţia, relatează AFP. Anchete publicate miercuri în mai multe mass-media, între care revista germană Spiegel şi cotidianul francez Liberation, bazându-se în special pe înregistrări video, indică o strategie de respingere a migranţilor orchestrată de ”unităţi speciale” ale poliţiei, susţinute parţial prin fonduri UE, în Croaţia, Grecia şi România.

Aceste presupuse respingeri „ne afectează cu adevărat reputaţia ca Uniune Europeană”, a declarat oficialul suedez, înaintea unei întâlniri cu miniştrii de interne grec şi croat.

Ea şi-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea în legătură cu o posibilă „utilizare abuzivă a fondurilor europene” alocate acestor state membre, reamintind că UE poate suspenda plăţile în cazul încălcării statului de drept.

„O parte din aceste informaţii sunt şocante şi sunt extrem de îngrijorată”, a reacţionat Ylva Johansson, în timp ce astfel de acuzaţii sunt obişnuite. „Desigur, acest lucru trebuie investigat”, a spus ea, în ajunul unei reuniuni la Luxemburg a miniştrilor de interne din UE.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

2 comentarii la „Croaţia, Grecia şi România, acuzate că au strategii de RESPINGERE a migranţilor cu ajutorul poliţiei. UE cere investigaţii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *