CRIZĂ în Canalul Suez: Sute de nave, blocate de-o parte și de alta a canalului! US Navy se oferă să ajute, pirații stau la pândă, prețul petrolului sare în aer

Canalul Suez ar putea fi deblocat sâmbătă, permițând astfel circulaţia navelor după mai mult de trei zile de criză în transportul maritim internaţional, scrie BBC. Proprietarii navei au declarat într-o conferință de presă că pentru această amplă operațiune au fost aduse zece remorchere, pentru dragarea malurilor și a fundului canalului. Ei și-au exprimat speranța că nava va fi reflotată sâmbătă și canalul deblocat. Totodată, nava nu are probleme la cârmă sau elice, așa că va putea fi pusă în funcțiune, au adăugat ei. Secretarul de presă de la Casa Albă a confirmat că Statele Unite s-au oferit să ajute în această dificilă operaţiune.

Am oferit autorităţilor egiptene asistenţa Statelor Unite pentru a ajuta la redeschiderea Canalului Suez. Aceste discuţii continuă şi sper să putem spune mai multe despre asta în curând”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.

Ne-am oferit să ajutăm Egiptul, suntem pregătiţi să facem acest lucru şi vom examina orice solicitare specifică pe care o primim. Continuăm să supraveghem şi să evaluăm situaţia, dar în acest moment nu avem nimic de adăugat în ceea ce priveşte un ajutor specific „, a spus purtătorul de cuvânt al Comandamentului Central al Armatei SUA (CENTCOM), comandantul Bill Urban.

Potrivit unui responsabil militar american care a solicitat anonimatul, Statele Unite au propus autorităţilor egiptene să trimită la locul incidentului o echipă de experţi ai US Navy. Dacă Egiptul face o cerere oficială, experţii ar putea fi trimişi sâmbătă din Bahrein, unde se află Flota a 5-a americană. Dar această cerere încă nu a fost primită şi misiunea „nu a fost aprobată„, a precizat el pentru AFP.

EverGreen, o navă portcontainer lungă de 400 de metri, a rămas blocată de marţi de-a latul Canalului Suez, pe unde trece circa 10% din comerţul maritim internaţional. Nava a eşuat din cauza rafalelor puternice de vânt. Aceasta are 400 de metri lungime şi are în jur de 20.000 de containere la bord. În acest proces, sute de nave au fost blocate în ambele sensuri ale Canalului Suez, iar unele dintre ele au fost redirecţionate pe alte rute. Peste 200 de nave, dintre care 30 de petroliere, așteaptă de-o parte și de alta a canalului. Potrivit revistei specializate Lloyd’s List, peste 200 de nave sunt blocate la ambele capete şi în zona de aşteptare situată în mijlocul canalului, provocând întârzieri grave în livrările de petrol şi alte produse.

Companiile de shipping arată că tot mai multe nave au fost deviate pe ruta care înconjoară Africa. Asta a adâncit însă problemele transportatorilor maritimi, care se confruntau deja cu perturbări și întârzieri în furnizarea de bunuri către consumatori. Deși are efecte pentru toată lumea, blocarea unei căi navigabile importante este un eveniment rar. Blocarea Canalului Suez evidențiază riscurile cu care se confruntă industria navală, în condițiile în care tot mai multe nave tranzitează coridoarele maritime sensibile, precum Canalul Suez, Canalul Panama, Strâmtoarea Hormuz și Strâmtoarea Malacca din Asia de Sud-Est. Aceste rute, prin care trec vapoare din ce în ce mai mari, sunt mai greu de salvat, deoarece portcontainerele s-au dublat în ultimul deceniu, se arată într-o analiză a asigurătorului Alliantz. Cu toate acestea, blocajele de acest fel sunt rare, se arată într-o analiză a Bloomberg.

Preţurile petrolului au crescut vineri cu 4%, din cauza navei comerciale blocate în Canalul Suez, recuperând pierderile accentuate din şedinţa de tranzacţionare precedentă, provocate de temerile privind impactul noilor măsuri de carantină legate de Covid-19 din Europa asupra cererii, transmite Reuters. Cotaţia petrolului Brent a urcat cu 4,04%, la 64,45 dolari pe baril, după un declin de 3,8% consemnat joi. Preţul petrolului West Texas Intermediate (WTI), de referinţă pe piaţa americană, a crescut cu 3,89%, la 60,84 dolari pe baril. Joi, petrolul WTI a fost tranzacţionat în declin cu 4,3%. Petrolul Brent a încheiat săptămâna cu o creştere de 0,1%, iar petrolul WTI cu un declin de 0,6% (a treia pierdere săptămânală consecutivă). Tranzacţiile cu petrol au fost volatile în această săptămână, traderii analizând cât va dura deblocarea uriaşei nave care a eşuat de-a curmezişul Canalului Suez, ceea ce a dus la oprirea în totalitate a traficului vaselor, dar şi efectul noilor măsuri de carantină din Europa, legate de pandemia de coronavirus.

Prima închidere a Canalului Suez a avut loc în 1956. Atunci, președintele egiptean Gamal Abdel Nasser a naționalizat coridorul naval, o proprietate franco-britanică, ceea ce a dus la o triplă invazie a Egiptului de către Israel, Marea Britanie și Franța. Drept urmare, canalul a fost închis între octombrie 1956 și martie 1957. Cel mai lung blocaj a avut loc între iunie 1967 și iunie 1975. În 1967, forțele egiptene și israeliene s-au confruntat de-a lungul căii navigabile în timpul Războiului de șase zile și din nou în 1973 în timpul Războiului de Yom Kippur. Abia în 1975 canalul a fost curățat de navele scufundate și redeschis. În această perioadă, transportatorii care voiau să ajungă în Europa au fost nevoiți să ocolească Africa, ceea ce a crescut costul și durata expedițiilor. În aprilie 2016, un cargobot a eșuat și a blocat culoarul navigabil pentru două zile. Apoi, în iulie 2018, canalul a fost închis pentru câteva ore după ce o navă grecească a suferit o avarie la motor și a provocat o coliziune în care au fost implicate alte patru vapoare. Și alte căi navigabile au suferit perturbări ale traficului. Spre exemplu, Canalul Panama s-a închis pentru o zi în 1989, când forțe militare americane au organizat un atac asupra țării pentru a-l înlătura pe dictatorul Manuel Noriega.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *