Crește sprijinul parlamentar pentru asociația „Constanța altfel” a lui Chițac? Prezență surpriză la Constanța: Remus Borza. „Dacă lor nu le pasă, nouă ne pasă, îi vom obliga să facă lucrurile pentru care au fost votați”

Senatorul Vergil Chițac a prezentat, vineri, asociația „Constanța altfel”, pe care o conduce, alături de consilierul local municipal neafiliat, Romeo Rezeanu, dar și de o prezență surpriză: deputatul neafiliat Remus Borza. De altfel, atât Chițac, cât și Rezeanu și Borza și-au stricat ploile cu partidele din care au făcut parte (primii doi în PNL, al treilea în ALDE), toți făcând notă discordantă față de planurile care, în opinia lor, nu se pliau pe necesitățile cetățenești. De altfel, aceasta este și concentrarea principală a asociației, după cum a precizat Vergil Chițac: activismul civic.

„Oamenii se întreabă: „Ei nu sunt buni, cei care ne conduc, dar voi ce ne oferiți?” Este rațiunea pentru care s-a înființat „Constanța altfel” ca asociație civică, nu neapărat pentru că vrem să fim în locul lor, ci și pentru că vrem să îi obligăm să facă lucrurile pentru care au fost votați. Apoi, se întâmpla în 2015, o companie răspândită în toată țara, făcea lucrări de dezvoltare a infrastructurii aici în oraș, investiție de 16 milioane de euro și multe aprobări de la Primărie, autorizații, avize de tot felul. Beneficiind de o relație personală cu primarul de atunci (Radu Mazăre – n.r.), reprezentantul zonal al companiei s-a dus la primar în birou și i-a propus să facă un parteneriat public-privat, întrucât costurile erau mari, business-ul era foarte bun, intra și Primăria în asociere, că doar infrastructura rămâne peste 20 de ani. Care a fost răspunsul aproape istericos al primarului de atunci? „Ce mă interesează pe mine ce va fi 20 de ani?” Dacă lor nu le pasă, nouă ne pasă, pentru că civismul înseamnă să îți pese și de ceilalți. Ca atare, s-a înființat asociația „Constanța altfel”. Vrem să-i obligăm pe cei care conduc orașul, care vor fi aceia, să le pese și pe concitadinii noștri să îi determinăm să se implice!”, a spus senatorul Vergil Chițac.

La evenimentul de vineri au mai participat și alte persoane implicate politic, care au fost membri ai organizației județene a PNL, precum consilierul local municipal Horia Căliminte, fostul consilier județean Remus Cristy Băisan sau fostul candidat la șefia organizației municipale Hira Stere.

Intenționat sau nu, un aspect interesant al evenimentului îl reprezintă faptul că acesta a avut loc la exact un an după ce Băisan, Rezeanu și Căliminte au fost excluși din PNL.

Remus Borza a intrat în politică în urmă cu doi ani, însă cea mai mare realizare a sa este legată de momentul 2012, când, în calitate de președinte al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, a reușit să scoată compania din insolvență. Critic vehement al non-implicării politice, mai ales din partea intelectualității, aspect care duce la „aceiași politicieni de 30 de ani”, dar și al mass-media, pe care o vede responsabilă pentru promovarea constantă a non-valorii, Borza și-a reluat discursul și la evenimentul de vineri.

„Din 1990 intelectualitatea românească a făcut un pas înapoi, s-a resemnat. Ajungem la 30 de ani (de la Revoluție – n.r.) intelectualii au generat și cultivat un nou concept de atitudine socială, apolitism și apartidism! Sigur că în mentalul colectiv, politica are o conotație negativă. Suntem detrimentali unor generalități păguboase și operăm cu ele de multe ori: toți politicienii sunt corupți, toți afaceriștii sunt hoți, toate averile sunt ilicite, deci toți la pușcărie! Cert este că nimeni nu prea are o impresie bună despre politică și intelectualii virgini în ale politicii au propus să păstreze aura lor imaculată, cu focusarea exclusiv pe carieră. (…) Nu am văzut nici un distins representant al intelectualității la Nobel, la Oscar… Iarăși, presa și-a abandonat menirea pe care și-a asumat-o de moderator social. Este o părere personală. Avem o presă otrăvită, care a promovat inconștient după 1990 non-valoarea, kitsch-ul; o presă care nu promovează armonia și consensualismul dărâmă cariere și vieți. (…) Lipsa de implicare, de apetență politică a intelectualității a condus la această stare de lucruri pe care o deplângem. Vedem aceleași figure eterne și eterne în politica românească, o succesiune de partide, cu cosmetizarea „aceeași Mărie, cu altă pălărie” care probabil o să mai țină. După 30 de ani, avem 95 miliarde de euro datorii, după ce am plecat în 1990 cu zero datorii dar și cu creanțe de 3,2 miliarde de dolari, pe care nu le-am recuperat. Am pierdut vreo 3,5 milioane de locuri de muncă, în 1989 aveam 8,3 milioane de salariați, astăzi cu chiu cu vai avem vreo 4,9 milioane. 50% din fondul arabil este în mâinile străinilor, fondul forestier la fel, trei pătrimi din capacitatea industrial sunt mall-uri, mărăcini, fier vechi; 3,4 milioane de români au luat calea exilului…”, a spus deputatul Remus Borza.

Asociația „Constanța altfel” apare în peisajul tomitan ca o alternativă la opoziția politică. Întrucât impactul politic al PNL, USR sau PMP este redus în fața colosului PSD, Chițac propune varianta civică de stopare a derapajelor administrației publice locale. De altfel, a și inițiat deja primele acțiuni în instanță împotriva Primăriei, cu privire la dispariția spațiului verde și absența parcărilor.

CITEȘTE ȘI:

Opoziția continuă să se dezintegreze. Chițac le răspunde liberalilor: „Au fost tot timpul asistații social ai PSD Constanța, care le mai scăpa, printre degete, niște bani publici”

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*