Apartamentele din marile orașe sunt, de cele mai multe ori, ușor de cumpărat cu ajutorul unui credit ipotecar, în ciuda prețurilor tot mai piperate solicitate de proprietari și dezvoltatori, care au dus implicit la creșterea ratelor. Veniturile minime necesare pentru accesarea finanțării în cazul locuințelor cu 2 camere, cele mai căutate în rândul cumpărătorilor, se mențin sub valoarea câștigurilor medii nete obținute de angajații din patru județe unde întâlnim unele dintre cele mai puternice piețe rezidențiale din țară, arată cea mai nouă analiză realizată de Imobiliare.ro Finance – brokerul de credite din cadrul grupului Imobiliare.ro.
Scumpirile din ultimul an îi pot pune, însă, în dificultate pe unii dintre brașoveni, în timp ce în cazul orașului Cluj-Napoca varianta unei achiziții este mai degrabă viabilă prin cash sau dacă ai deja economii consistente care permit achitarea unui avans de cel puțin 33% pentru creditul ipotecar dorit, arată adevarul.ro.
Cumpărarea unui apartament cu 2 camere nu reprezintă o problemă pentru cei din București, Timișoara, Iași sau Constanța. Câștigurile medii nete obținute de angajații din aceste orașe depășesc veniturile minime necesare achiziției unei locuințe. Au cei mai mulți bani în plus cumpărătorii din Capitală și din Timișoara care vor să ia un împrumut.
Pentru a cumpăra un apartament cu 2 camere în Constanța, cu o suprafață utilă de 50 de metri pătrați, ai nevoie în momentul de față de o sumă medie de 83.300 de euro, cu 7.500 de euro mai mare decât în iunie 2023. La nivelul pieței locale prețul mediu solicitat de proprietari și dezvoltatori s-a majorat cu aproape 10%, conform Indicelui Imobiliare.ro. Chiar și în aceste condiții, veniturile obținute de angajații din județul Constanța sunt mai mult decât suficiente pentru a face o achiziție. Câștigul salarial mediu net a ajuns, conform datelor publicate de INS la 4.674 de lei, fiind cu circa 450 de lei mai mare decât venitul minim necesar obținerii unui împrumut pentru cumpărarea unui apartament cu 2 camere. Trebuie notat, însă, că scumpirile înregistrate pe piața rezidențială locală au determinat un avans cu aproape 250 de lei în veniturile pe care trebuie să le aibă un cumpărător care vrea să ia un credit, iar rata lunară a crescut și ea cu 111 lei față de cea pe care ar fi achitat-o același cumpărător dacă ar fi făcut achiziția la începutul verii trecute.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google