Covidul trece prin pereți: Guvernul prelungește starea de alertă și IMPUNE în turism LIMITAREA capacităţii de cazare până la 50%!

La un an de la instaurarea stării de urgenţă, care a durat două luni, Guvernul Florin Cîţu pregăteşte prelungirea stării de alertă, care este în vigoare din mai 2020. Potrivit unor surse guvernamentale, noua hotărâre de guvern va aduce mici modificări faţă de situaţia din ultimele 30 de zile. Toate modificările pregătite sunt în sensul introducerii unor restricţii mai aspre. Astfel, Guvernul Cîţu pregăteşte prelungirea „lockdown”-ului. Dacă în prezent se poate circula doar cu declaraţie după ora 23.00, în noua stare de alertă declaraţia va fi obligatorie de la ora 22.00.

O altă măsură pregătită se referă la spaţiile de cazare din unităţile turistice. Guvernul consideră că noul val de COVID-19 a fost generat tocmai de activitatea din aceste unităţi turistice. Prin urmare, se va introduce o limitate a capacităţii de cazare până la 50%.

În ultimele două săptămâni, în România s-a înregistrat o creştere a cazurilor de COVID-19, ceea ce ar putea însemna un început de val 3 al pandemiei. Rata de incidenţă a depăşit din nou 3 cazuri la 1000 de locuitori în mai multe judeţe, iar numeroase localităţi au fost carantinate, inclusiv municipiul Timişoara.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *