Noul executiv propus, cabinetul Luca Niculescu, anunță un set de reforme structurale ambițioase pe hârtie, dar de o periculozitate extremă în practica administrativă, riscând să paralizeze exact pârghiile vitale ale statului într-o perioadă de maximă vulnerabilitate economică și fiscală. În centrul acestei arhitecturi riscante se află două comasări instituționale de o amploare uriașă și de o complexitate greu de gestionat, respectiv fuziunea dintre Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), alături de reunificarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) cu Autoritatea Vamală Română.
Istoria recentă a administrației publice din România demonstrează că astfel de fuziuni masive de structuri, baze de date, legislație secundară și personal blochează activitatea curentă a instituțiilor timp de mulți ani, generând sincope majore în procesul decizional. În cazul agriculturii, un șantier administrativ de o asemenea envergură deschis la APIA și AFIR riscă să compromită iremediabil absorbția fondurilor europene și plata subvențiilor către fermieri tocmai în intervalul critic în care România trebuie să navigheze prin strâmtoarea ajustării deficitului bugetar și a negocierilor pentru viitorul cadrului financiar. De cealaltă parte, punerea din nou sub aceeași pălărie a ANAF-ului și Vămilor, fără o pregătire informatică și operațională riguroasă, amenință să deregleze mecanismele de colectare a taxelor și a veniturilor la bugetul de stat, accentuând găurile negre dintr-o economie deja sufocată de costuri ridicate și inflație.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google