Spread the love

În data de 4 august, o știre referitoare la reținerea lui Victor Sandu, fostul director al Administraţiei Naţionale „Apele Române”, pentru mită în valoare de un milion de euro, s-a aflat pe prima pagină a tuturor ziarelor din România. Fostul proprietar de service auto, care, cu sprijinul unor indivizi din PSD, a ocupat funcții de decizie în instituțiile statului român, a fost recuperat de Virgil Popescu, ministrul liberal al Economiei, care l-a numit membru în Consiliul de Administrație al Societății Naționale a Apelor Minerale SA. Sursele TOMIS NEWS din cadrul DNA ne-au precizat că măsura arestului preventiv nu va fi prelungită după primele 30 de zile, dacă Victor Sandu va probe suplimentare referitoare la falsificarea proiectului de buget al SNAM SA de către directorul general Alin Udriște, în complicitare cu directorul economic al societății, Laurențiu Zainea.

Demersurile ilegale întreprinse de conducerea SNAM SA se află deja în atenția DNA, fiind cunoscut și probat faptul că proiectul de buget avizat de către Consiliul de Administrație a fost modificat, prin majorarea cu o investiție de circa 25 milioane lei, fiind transmis ulterior către reprezentații Adunării Generale a Acționarilor. În realitate, documentele care au ajuns la AGA sunt falsificate în mod grosolan de către directorul general Alin Udriște, cu suportul directorului economic Laurențiu Zainea, fapt remarcat și de către reprezentanți AGA, aflați în subordinea ministrului Virgil Popescu, situație care a dus la… mușamalizarea faptelor.   

Ministrul Popescu, în virtutea unor relații de prietenie, a preferat în toată această perioadă să ignore derapajele directorului general Alin Udriște (fost lider TSD Mehedinți) și ale consilierului său personal Nicolicea Alin Tiberiu (nepotul fost UNPR-ist, actual liberal, al liderului PSD Eugen Nicolicea). Analizând deciziile conducerii pseudo-liberale a SNAM SA, în contextul relațiilor interpersonale din cadrul instituției, rezultă o contradicție evidentă între discursul ministrului Virgil Popescu și acțiunile prietenului său, directorul general Alin Udriște. Deși discursul ministrului liberal abundă de termeni precum „depolitizarea instituțiiilor”, „promovarea profesioniștilor” ș.a.m.d., în instituția condusă de către fostul brutar PSD-ist Alin Udriște se continuă proiectele personale inițiate de către fostul director general Radu Dumitru, protejatul fostului primar „care este” Marian Vanghelie. Această situație bizară a fost inițiată de către fostul președinte al CA, Victor Sandu, care a facilitat o întâlnire între Radu Dumitru și directorul general Alin Udriște, în urma căreia s-a decis continuarea unor proiecte inițiate de omul lui Vanghelie, în speranța obținerii unor foloase materiale.

În realitate, conducerea efectivă a SNAM SA este asigurată de către Alin Tiberiu Nicolicea, nepotul liderului PSD Eugen Nicolicea, directorul general Alin Udriște având mai mult un rol decorativ, fapt confirmat și de către persoane din cadrul Ministerului Economiei.

Site-ul ÎNCHIS pentru mușamalizarea concursurilor!

Deși acuzația de corupție a unui simplu membru al unui CA ar genera analize amănunțite ale activității acelui individ, la nivelul SNAM SA nu s-a întâmplat… absolut nimic! De fapt, toate acțiunile membrilor CA, ulterioare arestării lui Victor Sandu, confirmă faptul că acesta nu era singurul care disprețuia legile statului român. De exemplu, deoarece unuia dintre membrii CA tocmai îi expirase mandatul, ceilalți membri ai Consiliului de Administrație au decis ca acesta să fie considerat membru cu drepturi depline, fără să solicite acordul AGA. Totodată, în ședința în care a participat, cu drept de vot, și Mircea Dragoş Dascălu – membrul în CA cu mandatul expirat – au fost luate următoarele hotărâri:

  1. Inițierea procedurilor pentru numirea membrilor CA și  a directorului general, în conformitate cu OUG 109/2011;
  2. Reorganizarea SNAM SA, în vederea eliminării unor funcții de execuție.

Aceste decizii ale membrilor CA al SNAM SA au o explicație foarte simplă. Pentru a evita transmiterea publică a informațiilor referitoare la inițierea procedurilor pentru numirea membrilor CA și  a directorului general, site-ul instituției (www.snam.ro) a fost ÎNCHIS, din ordinul lui Alin Udriște. Solicitarea expresă în acest sens a lui Udriște a fost transmisă către reprezentantul firmei care se ocupă de mentenanța IT a instituției și reprezintă, în mod evident, o încălcare flagrantă a legislației. Potrivit dispozițiilor lui Udriște către firma de IT, site-ul trebuie să fie închis până pe… 11 noiembrie 2020:

Demersurile directorului general Alin Udriște sunt inițiate în scopul obținerii unui mandat de patru ani la conducerea SNAM SA, în contextul în care fostul director general, Alin Guțu, a contestat concedierea sa abuzivă, iar probele prezentate în instanță pot confirma acuzațiile de fals material și abuz în serviciu, care au stat la baza instituirii conducerii liberale. Prin modificarea organigramei instituției, conducerea SNAM SA intenționează să reducă posturile ocupate de persoanele concediate ilegal, acestea făcând deja obiectul unor acțiuni în instanță.

VA URMA!

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *