Spread the love

Organizația Cumpăna a Partidului Național Liberal a anunțat, marți, faptul că a hotărât să își suspende toate acțiunile specifice precampaniei electorale până luni, 23 martie 2020, cu posibilitate de prelungire. Această decizie este una firească, generată de situația excepțională în care se află țara noastră din cauza epidemiei de coronavirus.

„Este responsabilitatea noastră față de locuitorii comunei Cumpăna să întreprindem acțiuni care au menirea să informeze și să susțină persoanele care au nevoie de ajutorul nostru. Nu vom face precampanie electorală în următoarea perioadă, dar trebuie să ne asumăm un comportament realist și vom elabora un plan de acțiuni conform căruia fiecare dintre noi, candidați PNL ori membri obișnuiți, ne vom implica, după dorință și după posibilități, în gestionarea crizei la nivelul comunității noastre. În principal, mă refer aici la partea de informare a cetățenilor și de prevenire a panicii, precum și în ajutorarea acelor persoane vulnerabile în situația dată, cu prioritate vârstnicii”, a transmis președintele organizației PNL Cumpăna, George Tufă.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *