Spread the love

Măsurile recent adoptate de Comitetul de Urgență Constanța, cu privire la închiderea teraselor la ora 23.00 in județul Constanța, afectează grav veniturile operatorilor locali din HORECA si vacanțele a sute de mii de romani, pe litoralul românesc, anunță, luni, Partidul Ecologist Român, filiala Constanța. Astfel, operatorii din turism de pe litoral își puneau speranța ca în luna august să recupereze din pierderile suferite la începutul sezonului – dar sunt nevoiți acum „să suporte, în continuare, pierderi uriașe si să facă față provocării de a supraviețui, cu costuri mari, legate de plata personalului, plata echipamentelor de protecție sanitară si a costurilor de operare, în condițiile în care veniturile lor vor scădea chiar și mai mult, prin decizia de a închide întreaga activitate la ora 23.00”.

„După mulți ani în care turiștii români au ales să plece în afara țării pentru derularea vacanțelor lor, avem posibilitatea ca, în acest an, operatorii români din industrie să câștige venituri suplimentare, iar destinațiile românești să câștige o imagine mai bună față de percepția anterioară a turiștilor cu privire la vacanțele în România, cu condiția ca operatorii HORECA  să facă un management bun al vânzărilor, tarifelor și serviciilor în locațiile în care operează. Dar introducerea de restricții care impun închiderea activității la o oră anume, aduce o nouă si grea lovitură pentru ei și pentru toți cei care concură la imaginea și serviciile destinației turistice Litoral si creează un dezavantaj evident față de alte destinații externe, ce aruncă datorii și pierderi pe umerii operatorilor români”, mai arată reprezentanții PER.

Spre comparație, în destinații externe precum Grecia și Bulgaria, turiștii români nu întâlnesc asemenea restricții si au parte de o vacanță în condiții de siguranță și normalitate. Reprezentanții PER mai subliniază că în nici o țară membră U.E. nu mai există restricții cu privire la programul de operare a restaurantelor și unităților de cazare.

În industria HORECA din județul Constanța lucrează peste 50.000 de angajați sezonieri, ale căror venituri sunt, de asemenea, afectate, pe lângă pierderile si costurile uriașe pe care le au de suportat angajatorii.

„Având in vedere că în alte zone din țară, precum județul Timiș, s-a revenit, ieri, asupra deciziilor de închidere a teraselor la ora 23.00, si luând în considerare că Litoralul este o destinație turistică majoră a României, deja extrem de grav afectată, solicit ferm Prefectului Constanței, George Niculescu, sa reevalueze situația si riscul real epidemiologic și să se implice în susținerea intereselor economiei locale, a turismului și în protejarea dreptului la o vacanță în normalitate a turiștilor români ce ne sunt oaspeți”, a declarat Corina Martin, candidat al PER pentru Primăria Constanța.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *