Spread the love

Corina Martin, candidat independent la Camera Deputaților, s-a întâlnit astăzi, 30 octombrie, cu operatorii din HORECA, din Constanța și Mamaia. Scopul evenimentului a fost acela de a identifica si a dezbate principalele probleme cu care se confruntă investitorii din domeniu, în vederea transpunerii lor într-o serie de proiecte legislative. Astfel, a fost adusă în discuție situația dramatică prin  care trec operatorii HORECA, în această perioadă de criză severă, aspect accentuat de lipsa măsurilor concrete de suport financiar din partea guvernului, pentru industria de profil. În acest context, operatorii HORECA prezenti au hotărât reunirea în cadrul unei organizații care să reprezinte cu adevărat interesele industriei locale și care să lupte cu autoritățile locale și central pentru supraviețuirea HORECA la Constanța.

Potrivit Corinei Martin, una dintre deciziile luate în cadrul întâlnirii face referire la formularea unor solicitări care  vor fi adresate în prima ședință a Consiliului Local Municipal Constanța, inclusiv cu privire la taxa de promovare a turismului, colectată de la operatorii locali și neutilizată de către Primăria Constanța în ultimii trei ani. Mai mult, un important subiect de discuție în cadrul întâlnirii l-a constituit inițiativa legislativă privind taxe și impozite  0 pentru operatorii Horeca, în următorii doi ani, punctul 1 în programul electoral al candidatului Corina Martin. Reprezentanții HORECA, prezenți la întâlnire au decis susținerea totală a proiectului.

Mă bucur de susținerea și suportul direct al celor mai mulți dintre operatorii de HORECA de pe litoral și din județul Constanța. Am fost numită, deja, “Candidatul Industriei HORECA”, desi intenționez să ajung în Parlament pentru dezvoltarea întregii economii a județului și pentru legi mai bune pentru toți românii. Am ales insă ca prima mea întâlnire din această campanile electorală, să fie cu reprezentanții domeniului HORECA, având în vedere experiența și expertiza activității mele din ultimii 30 de ani. Cea mai importantă concluzie a întâlnirii de astăzi vine din nemulțumirea operatorilor locali că nu sunt reprezentați într-o structură care sălupte cu adevărat pentru drepturile lor și decizia adoptată astăzi a fost de constituire a unei organizații care să reprezinte hotelierii, proprietarii de structuri de alimentație publică, agențiile de turism și alți operatori economici implicați în industria locală de turism. Luptăm pentru supraviețuirea operatorilor de turism ai județului Constanța, un județ care poate și trebuie să se bazeze în mod consistent pe dezvoltarea și promovarea turismului local”, a declarat Corina Martin.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *