„Corabia reciclării”, proiectul Prefecturii Constanța, Agenția pentru Protecția Mediului și ISJ

În considerarea apropiatei Zile Mondiale a Mediului, pe data de 5 iunie, sărbătoare instituită în 1972 de Adunarea Generală a Națiunilor Unite,  reprezentanții Instituției Prefectului Constanța, Agenția pentru Protecția Mediului Constanța și Inspectoratul Școlar Județean Constanța anunță, luni, că au gândit o activitate comună în domeniul proiectelor educaționale.

Astfel a luat naștere Corabia reciclării, care să fie reprezentativă și, poate, inedită pentru județul Constanța, inițiativă formalizată prin semnarea unui protocol de cooperare în acest sens.

Potrivit Instituției Prefectului Constanța, în esență, demersul celor trei instituții vizează desfășurarea unor activități comune, în perioada  10 aprilie – 5 iunie 2019,  prin care să fie stimulat, în rândul elevilor din județul Constanța, un comportament responsabil față de mediu, în concordanță cu  valorile europene. Candidaturile de participare ale școlilor din județ vor putea fi depuse, în perioada 10-15 aprilie a.c. , la ISJ Constanța.

Operatori economici din domeniul construcțiilor navale din Mangalia vor susține, de asemenea, această inițiativă, prin construirea a două corăbii.

Obiectivele specifice al proiectului sunt:

  • realizarea unei  acțiuni de colectare selectivă a deșeurilor;
  • valorificarea acestora, prin realizarea de către elevii implicați, a unor elemente caracteristice ambarcațiunilor: catarge, pavoaze, ancore, colaci de salvare etc. care vor completa corpul corăbiilor construite la Mangalia.  De asemenea, din deșeurile colectate, vor fi realizate emblemele școlilor participante și mascote pentru cele două ambarcațiuni.

Odată finalizate, aceste ambarcațiuni vor fi amplasate pe plajele din Constanța și Mangalia, pentru a transmite, atât localnicilor cât și turiștilor, un mesaj – îndemn la o atitudine responsabilă față de mediu și de noi înșine.

Instituțiile partenere vor organiza o festivitate de premiere pe data de 05 iunie 2019.

Instituția Prefectului, Agenția pentru Protecția Mediului și Inspectoratul Școlar Județean Constanța își exprima speranța că demersul elevilor participanți va constitui o încurajare și pentru alte inițiative regionale în acest sens.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.