Contribuţia României la bugetul Uniunii Europene în 2022: 12,8 miliarde lei

Contribuţia României la bugetul Uniunii Europene va fi în 2022 de 12,878 miliarde lei, urmând ca, în 2023, să crească la 13,126 miliarde lei şi în 2024 la 13,376 miliarde lei, conform proiectului privind Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2022-2024, publicat duminică pe site-ul Ministerul Finanţelor.

Aceste sume pot suferi modificări, datorate ajustărilor tehnice automate ale indicatorilor stabiliţi în cadrul reuniunii ACOR-Previziuni, la momentul apariţiei noilor indicatori macroeconomici estimaţi de Comisia Europeană şi altor influenţe din piaţa internă şi internaţională”, precizează MF.

Potrivit angajamentelor asumate prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, România, în calitate de stat membru, participă la finanţarea bugetului UE potrivit regulilor comunitare unitare care sunt direct aplicabile de la data aderării. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2007, România asigură plata contribuţiei sale pentru finanţarea bugetului Uniunii Europene în cadrul sistemului resurselor proprii ale bugetului comunitar. Totodată, anul viitor, România urmează să contribuie la Fondul European de dezvoltare cu suma de 100,189 milioane lei, iar în 2023 cu 74,456 milioane lei şi în 2024 cu 64,684 milioane lei.

Prin Legea nr. 16/2008, România a aderat la Acordul, semnat la Luxemburg la 25 iunie 2005, de modificare a Acordului de parteneriat dintre membrii grupului statelor din Africa, Caraibe şi Pacific (ACP), pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele membre, pe de altă parte, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000. În acest context, România contribuie la cel de-al 11-lea Fond European pentru Dezvoltare (FED 11).

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.