Contractul cu Polaris perfect VALABIL, dar primarul Chițac anunță „o mare victorie pentru constănțeni”

Primăria Constanța nu mai are de plătit nimic companiei de salubrizare Polaris. Asta a decis în cursul zilei de vineri, 12 martie, a.c., instanța de judecată. Decizia este definitivă. Primăria avea de plătit penalități de 28.857.120 lei, stabilite prin o decizie a Curții de Apel Iași, într-un proces început încă de acum cinci ani de fostul primar Decebal Făgădău.

„O mare victorie pentru constănțeni. Justiția a decis definitiv că nu mai datorăm aproape 6 milioane de euro firmei de salubritate. Acum vom proceda la recuperarea sumei deja plătite, puțin peste 5 milioane de euro, bani care vor reveni în bugetul local și pe care îi vom folosi în beneficiul comunității”, a transmis sâmbătă primarul Vergil Chițac.

În octombrie 2017 a fost scandal mare în Consiliul Local Constanța. Consilierii PMP au părăsit ședința, întrucât Polaris – acuzată de DNA că umfla tarifele din contract – solicita 14 milioane de euro pentru stingerea litigiului. PMP propunea un cont special de care firma de salubrizare nu s-ar fi putut atinge până la soluționarea definitivă a dosarului penal și eliminarea obligației Primăriei de a plăti datoriile Polaris către stat. Propunerile au fost respinse cel mai vehement de… consilierii liberali. Cu alte cuvinte, cea mai recentă decizie a instanței arată eliminarea unor penalități infime și nu este nici pe departe o mare victorie pentru constănțeni.

Decizia instanței, disponibilă AICI!

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *