Contractul colectiv de muncă al piloților maritimi din Portul Constanța, semnat „noaptea ca hoții”: „Sindicaliștii s-au VÂNDUT conducerii!”

Acuzații grave lansate marți din Portul Constanța, mai exact de către Federația Sindicatelor Trans Conex, prin președinte Silviu Stanicu și Sindicatul Liber al Piloților Neptun, care susțin faptul că a fost semnat contractul colectiv de muncă al piloților marimiti noaptea ca hoții, în detrimentul acestei categorii profesionale. Cele două organizații sindicale anunță decesul dialogului social în cadrul APMC și consideră că celelalte sindicate s-au vândut conducerii Administrației:

Cu deosebit regret și durere în suflet, anunțăm decesul dialogului social în Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța. După o îndelungată suferință, negocierile pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă la nivelul companiei au eșuat vineri. Boala necruțătoare care a condus în cele din urmă la decesul dialogului social real: cancerul sindicalismului eșuat dublat de politica pumnului în gură practicată de conducerea companiei. Cu stupoare am constatat cum după aproape două luni de negocieri ale noului contract colectiv de muncă, servilismul și lipsa de coloană vertebrală a unor lideri sindicali de carton au condus la semnarea, noaptea ca hoții, a unui contract colectiv de muncă care descurajează munca și încurajează în schimb nepotismul, favoritismul, corupția, discriminarea și aservirea unor lideri de sindicat, efectiv „cumpărați” cu cadouri și beneficii de un angajator care are un singur interes: aservirea, umilirea și batjocorirea unor categorii de salariați care aduc profit companiei. După aproape două luni în care s-au purtat negocieri uneori și câte 12 ore pe zi, după ultima ședință de negociere, compania împreună cu sindicatele galbene complet aservite conducerii au interes să semneze contractul colectiv de muncă, călcând în picioare atât legea cât și orice urmă de onoare și bună credință pe care o afișează. În spatele imaginii poleite se ascund interese financiare majore, firimituri aruncate de la masa bogaților unor sindicaliști care cu greu mai pot fi numiți așa și batjocură, multă batjocură. Batjocură fațăț de lege, batjocură față de oamenii care muncesc în companie, batjocură față de orice principiu al bunei credințe în dialogul social. Am văzut cu ochii noștri cum se îndoaie a sclavie coloanele vertebrale ale „luptătorilor” pentru drepturile angajaților la primul semn de posibilă înavuțire, prea îmbătați de puterea de a se numi lideri de sindicat dispuși oricând să vândă și sa trădeze principiile pe care sunt chemați să le apere. CNAPMC SA, preluând în 2020 tot corpul profesional al piloților maritimi în urma unui ordin de ministru, creând astfel un monopol pe piața de pilotaj și în ceea ce privește locurile de muncă în această profesie, alege, doi ani mai târziu, să îngenuncheze oamenii fără de care portul încremenește, oamenii care veghează la siguranța a tot ceea ce înseamnă siguranța portuară, oameni care au pe umeri responsabilitatea tuturor vieților, navelor și mărfurilor care tranzitează portul Constanța, astfel încât portul Constanța și statul român să profite. Cu atât mai mult, în această perioadă de aglomerare excepțională a portului, lucrând în condiții de stres aproape imposibil de măsurat, acești oameni au nevoie de recunoașterea muncii lor, a responsabilității pe care o poartă, a poverii pe care o duc zi de zi.
Pizma unor lideri de sindicat și ignoranța de care dă dovadă conducerea CNAPM SA au dus la batjocorirea unei categorii profesionale absolut vitale pentru tot ceea ce înseamnă activitatea portuară cu încălcarea flagrantă a legii și bunei credințe. Pentru toate acestea, vom lua toate măsurile legale care se impun, legea trebuie respectată, oamenii din CNAPM SA trebuie să știe cine sunt cei care îi reprezintă cu capul plecat în fața conducerii. Domnule Director, Domnilor lideri vânduți de sindicate, piloții nu uită, piloții nu iartă!”
, au transmis sindicaliștii.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *