Continuă maratonul PROTESTELOR: Cartel Alfa, la Ministerul Finanțelor, cere SALARII și PENSII decente

Sindicaliştii Cartel Alfa pichetează, marţi, sediul Ministerului Finanţelor, cerând „un salariu minim decent” şi „pensii echitabile”. Protestul sindicaliştilor va continua până la finalul lunii februarie, Ministerul Finanţelor urmând a mai fi pichetat în 2, 9 şi 15 februarie. Sindicaliştii Cartel Alfa s-au strâns, marţi, în faţa Ministerului Finanţelor. Oamenii au steaguri ale Confederaţiei, fluiere şi vuvuzele.

Sindicaliştii au o serie de revendicări, între care „un salariu minim decent”, „pensii echitabile”, „servicii publice de calitate”, „deblocarea negocierii colective”, „taxare justă” şi „aplicarea corectă a legislaţiei”. Aceștia acuză „politica de austeritate în domeniul salarizării” şi salariul minim garantat în plată crescut cu doar 41 lei net:

În stabilirea acestei modificări arbitrare a salariului minim guvernul a negat propria formulă de calcul, de asemenea ignorând legislaţia în vigoare”, au mai transmis sindicaliştii.

Aceştia protestează şi faţă de „îngheţare a unor drepturi salariale, deşi piaţa muncii din România este la 66% din productivitatea orară medie a UE, iar în ceea ce priveşte coşul brut al orei de muncă este la 35% din media UE”.

Potrivit programului de proteste anunţat încă de la debutul lunii ianuarie, Ministerul Finanţelor va mai fi pichetat în 2, 9 şi 15 februarie. De asemenea, sindicaliştii vor mai picheta Ministerul Muncii, sediile din Bucureşti ale USR-PLUS şi UDMR, dar şi prefecturile Sibiu, Galaţi, Buzău şi Mehedinţi. Protestele se vor încheia la finalul lunii februarie.

Miniștrii riscă să fie judecaţi pentru abuz în serviciu

Sindicatele ar putea folosi pârghii de natură juridică împotriva Guvernului, din cauza înghețării salariilor bugetarilor, declară secretarul general Cartel Alfa, Petru Dandea: „Un ministru care refuză aplicarea unui act normativ în vigoare comite un abuz în serviciu”, spune el. Sindicaliștii pichetează marți Ministerul Finanțelor.

Petru Dandea anunță că protestele sindicale continuă: „În prezent, noi organizăm aceste proteste și în București și în țară. Săptămâna aceasta, astăzi pichetăm Ministerul de Finanțe, vineri vom picheta din nou Ministerul Muncii. Cu siguranță, protestele vor continua, câtă vreme nu reușim să stabilim un dialog consistent și eficace cu Guvernul”. Secretarul general Cartel Alfa nu exclude acțiuni în instanță:

Pot exista și pârghii de natură juridică, pentru că până una-alta, discutăm de neaplicarea unor acte normative aprobate de Parlament și în situația asta, sigur, se poate merge până la a acuza abuzuri în serviciu. Practic, un ministru care refuză aplicarea unui act normativ în vigoare, aceasta este fapta juridică, abuz în serviciu. Cu siguranță, noi o să utilizăm toate mijloacele pe care le avem legal la dispoziție, pentru a încerca să sensibilizăm Guvernul și să facem lucrurile așa cum trebuie”.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *