Spread the love

Referitor la articolele apărute în presă în ultimele zile și la manifestările întreprinse de către reprezentanții Asociației Elevilor din Constanța în fața sediului Consiliului Județean Constanța, președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, a făcut următoarele precizări:

Consider că protestul a reprezentat o exagerare, o modalitate total eronată prin care Asociația Elevilor a încearcat să forțeze o autoritate în asumarea unei decizii. Am fost și sunt alături de elevii constănțeni, însă nu pot să fiu de acord să încalc cu bună știință legislația unei țări, doar pentru a nu mai avea scandal cu acești tineri. În primul rând, așa cum le-au explicat colegii mei de specialitate, legea pe care o avansează acești tineri are în conținut anumite termene care trebuiesc respectate. Aceste proceduri sunt obligatorii și se derulează pe mai multe luni. Prin urmare nu putem adopta nicio decizie acum. În al doilea rând, există o acțiune în instanță, Consiliul Județean Constanța fiind dat în judecată pe acestă chestiune. Este normal să așteptăm decizia instanței. Prin aceste mișcări de stradă, proteste sau cum doresc dumnealor să le numească, Asociația Elevilor din Constanța crează tensiuni  în mod nejustificat și cu siguranță nu aceasta este calea de a obține ceea ce-și doresc.  Ca întotdeauna sunt deschis la dialog, dar, repet, îmi doresc ca lucrurile să se întâmple în mod civilizat și cu respectarea cadrului legal”, a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu.

Asociația Elevilor din Constanța solicită de mai mult timp subvenționarea cu 50% a transportului județean pentru toți elevii și, potrivit CJC, Legea educației naționale nr. 1/2011 și Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, modificată și completată prin Legea nr. 328/2018 fixează cadrul legal de acordare a facilităților la transport pentru elevi și studenți.

„În conținutul art. 19, alin. 1 se observă faptul că legiuitorul folosește indicativul prezent al verbului a putea: „autoritățile publice locale pot acorda …”, ceea ce arată că, din acest text de lege, nu se impune obligația ci o facultate, o posibilitate de subvenționare a transportului. (…) Procedurile enumerate mai sus sunt obligatorii. Nerespectarea oricărei prevederi sau eliminarea oricăreia dintre etape semnifică încălcarea, cu bună știință a legii. Față de cele prezentate vă asigurăm că, în conformitate cu dipozițiile legale, Consiliul Județean Constanța va sprijini și va stimula, atât cât îi va permite cadrul legislativ, învățământul în județul Constanța”, precizează reprezentanții CJC.

De partea cealaltă, reprezentanții AEC au reacționat vineri și au precizat că atitudinea CJC „nu demonstrează, în opinia noastră, decât frica și neliniștea celor care conduc autoritatea publică locală”:

„Elevii au încă din 1995 dreptul la transport redus între localitățile județului. Ca în orice alt raport juridic, acestui drept subiectiv în corespunde, bineînțeles, și o obligație corelativă. (…) La nivelul județului Ilfov și al municipiului București, elevii beneficiază de transport redus cu 50% între localităti, în urma unei hotărâri de consiliu general, autoritățile de acolo înțelegând atât obligativitatea de a acorda reducerile, cât și importanța lor. Aplicarea fără probleme de ordin birocratic în alte locuri din țară ne arată așadar că legea este suficient de clară pentu a putea fi respectată. (…) AEC a păstrat în permanență o atitudine diplomatică, discuțiile bazându-se pe argumente pertinente și obiective. Niciun membru AEC nu a adus vreo amenințare privată reprezentanților conducerii Consiliului Județean Constanța, așa cum aceștia, în mod tendențios, au afirmat”, au precizat reprezentanții AEC.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *