Spread the love

Tribunalul București a respins, luni, ca neîntemeiată contestația depusă de grupul olandez Damen, după ce MApN a anunțat că oferta câștigătoare a contractului de achiziţie a celor 4 corvete mulltifuncţionale a fost cea depusă de asocierea dintre Naval Group şi Santierul Naval Constanţa (FOTO Corveta Gowind 2500 a Naval Group).

CITEȘTE ȘI:

Hotărârea magistraților poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Bucuresti – Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal.

Pe 9 iulie 2019, Damen anunța că a înaintat o plângere la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) luând în considerare un litigiu inițiat anterior de Fincantieri, și că a sesizat Curtea de Apel București pentru multiple nereguli care au afectat rezultatul Programului de înzestrare „Corvetă multifuncțională”. Compania informa, la vremea respectivă, că decizia vine ca urmare a faptului că toate părțile implicate în licitație, inclusiv autoritatea contractantă, au ridicat multiple aspecte de legalitate și de încălcare a confidențialității, unele dintre ele fiind invocate ca temei pentru suspendarea procedurii în trecut, chiar de către Ministerul Apărării Naționale.

Contestația a fost depusă după ce Ministerul Apărării a anunțat că oferta câștigătoare a contractului de achiziţie a corvetelor mulltifuncţionale a fost cea depusă de asocierea dintre Naval Group şi Santierul Naval Constanţa, iar în același contract este efectuată și modernizarea fregatelor MApN.

Ministerul a primit oferte, în cadrul acestei licitații, din partea companiei olandeze Damen, a firmei italiene Fincantieri şi a Grupului Naval din Franţa.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *