Container cu 18 tone de deşeuri din piese şi dispozitive agricole, descoperit în Portul Constanţa Sud-Agigea

Un container cu 18 tone de deşeuri din piese şi dispozitive agricole, sosit din Japonia pentru o firmă din România, a fost descoperit de autorităţi în Portul Constanţa Sud- Agigea, iar acestea au decis să nu permită importul mărfurilor.

Potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă, poliţiştii de frontieră, în cooperare cu lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului şi comisari din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Constanţa, au descoperit, marţi, în Portul Constanţa Sud-Agigea, un container încărcat cu piese şi dispozitive agricole uzate, care urmau să fie importate din Japonia de către o societate comercială de pe teritoriul României.

„În urma verificărilor suplimentare, echipa de control a constatat că în container se aflau încărcate 18.430 de kilograme de piese şi dispozitive agricole, cu un grad avansat de uzură, afectate de rugină. Printre acestea au fost identificate şi deşeuri periculoase, ataşate motoarelor uzate, societatea comercială beneficiară nefiind autorizată pentru valorificarea acestora”, se arată în comunicat.

Sursa citată a menţionat că reprezentanţii Gărzii de Mediu Constanţa au decis să nu permită importul, iar marfa va fi returnată la societatea exportatoare din Japonia. În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru încălcarea regimului deşeurilor.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

2 comentarii la „Container cu 18 tone de deşeuri din piese şi dispozitive agricole, descoperit în Portul Constanţa Sud-Agigea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *