Constănțenii, invitați în Piața Ovidiu să sărbătorească duminică Ziua Imnului Național. Bonus de la Primăria Constanța și Consiliul Județean: proiecția filmului istoric „Marea Unire – România, la 100 de ani”

Autoritățile din întreaga țară marchează duminică, 29 iulie, Ziua Imnului Național. Cu această ocazie, la Constanța, Ziua Imnului Național al României va fi sărbătorită în Piața Ovidiu, în cadrul unui ceremonial militar și religios. Pentru ca evenimentul să se deruleze în condiții optime, Primăria Constanța anunță că se vor lua măsuri de blocare a mai multor artere de acces spre locul de desfășurare, după cum urmează: începând din 27 iulie 2018, ora 15:00 și până în 29 iulie 2018, la finalizarea evenimentului, după cum urmează: str. Marc Aureliu la intersecția cu str. Dimitrie Cantemir, str. Vasile Canarache la intersecția cu str. Sulmona, str. Mircea cel Bătrân la intersecția cu str. Sulmona, str. Tomis la intersecția cu str. Sulmona, str. Traian la intersecția cu str. Sulmona, str. Revoluției din 22 decembrie 1989 la intersecția cu str. Crângului, str. Arhiepiscopiei, iar pe toată perioada desfășurării evenimentului strada Marc Aureliu va avea dublu sens de mers.

Amintim că data de 29 iulie a fost proclamată, în conformitate cu Legea nr. 99/1998, Ziua Imnului Național al României – “Deșteaptă-te române!”, simbol al unității Revoluției Române de la 1848. La 29 iulie 1848, “Deșteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. La originea Imnului Național al României se află poemul patriotic “Un răsunet”, de Andrei Mureșanu, publicat în numărul iunie-iulie 1848 al suplimentului “Foaie pentru minte, inimă și literatură”, pe o melodie culeasă de Anton Pann. “Deșteaptă-te române!” a fost interzis după instaurarea regimului comunist, timp de aproape o jumătate de secol. Imediat după Revoluția din decembrie 1989, “Deșteaptă-te române!” a fost ales Imn Național al României, fiind consacrat prin Constituția din 1991. Conform Constituției României, Imnul Național este considerat simbol național, alături de drapelul tricolor, stema țării și sigiliul statului.

Pentru că românii serbează și Centenarul Marii Uniri, în aceeași zi și în același loc va putea fi vizionat un documentar impresionant. Filmul istoric, intitulat “Marea Unire- România, la 100 de ani”, organizat de AGERPRES în colaborare cu Primăria Municipiului Constanța și Consiliul Județean Constanța, prezintă mărturii ale urmașilor celor care au luptat în Primul Război Mondial, dar și o colecție de momente istorice importante în nașterea României întregite. Pentru realizarea acestui documentar emoționant, Agenţia Naţională de Presă Agerpres a mers pe urmele celor care au înfăptuit Unirea: în Basarabia, Bucovina de Nord şi Transilvania. Documentarul a fost realizat sub egida Centenarului Marii Uniri. Proiecția va putea fi urmărită pe un ecran gigant, în Piața Ovidiu, de la 21:00

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*