Spread the love

Nu e zi în care să nu primim de la Poliția Locală din Constanța informări cu privire la sancționarea unor cetățeni cărora le lipsesc cei șapte ani de acasă. În această idee, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locala Constanța au acționat în cursul zilei de 6 septembrie în scopul creșterii eficienței activității de menținere a ordinii publice și a gradului de reacție în prevenirea și combaterea fenomenului infracțional și contravențional pe raza municipiului Constanța. În total, au fost aplicate 224 amenzi contravenționale în valoare totală de 48.480 de lei. 17 amenzi au fost date de polițiști pentru încălcarea prevederilor Legii nr.61/1991- privind ordinea și liniștea publică. Concret, polițiștii au întocmit 17 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției pentru persoane care apelau la mila publicului, consumau alcool în locuri publice, ori pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială. De asemenea, 60 conducători auto au fost sancționați, în baza OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, pentru că au oprit ori staționat neregulamentar pe străzile și bulevardele din municipiul Constanța.

Pe de altă parte, în baza Hotărârii Consiliului Local Constanța nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța au fost sancționate contravențional 65 fapte antisociale legate de nerespectarea regulilor privind menținerea curățeniei pe domeniul public. Un constănțean a fost amendat contravențional cu suma de 1.000 lei pentru că a făcut grătar pe trotuarul aferent străzii Ecaterina Varga din municipiul Constanța, iar alte 13 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției au fost emise pentru acte de comerț ilicit. Polițiștii locali au mai dispus cinci măsuri complementare de confiscare a bunurilor comercializate fără autorizație/acte de proveniența și care erau expuse în condiții igienico sanitare improprii. De asemenea, menționăm și faptul că, polițiștii locali din cadrul serviciilor operative cu atribuții în domeniul siguranței pe drumurile publice și fluenței traficului rutier desfășoară în continuare activități  de verificare a legalității desfășurării transportului de persoane în regim de taxi în limita competențelor conferite de lege.

Sunt vizate persoanele care practică pirateria în acest domeniu, pentru că din nefericire acest fenomen continuă să existe. De exemplu, în 5 septembrie, a fost identificată și sancționată contravențional o persoană care efectua transport public contra cost fără a deține autorizație taxi emisă de autoritatea publică locală. Cuantumul  amenzii contravenționale aplicate persoanei în cauză a fost de 2.000 de lei.

CITEȘTE ȘI:

Zeci de constănțeni „s-au lipit“ de amenzi de la Poliția Locală pentru opriri ori staționări neregulamentare

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *