Spread the love

În contextul instituirii stării de urgență în țara noastră și pentru limitarea contactului ofițerului stării civile cu multe persoane, au survenit o serie de modificări privind înregistrarea deceselor, în conformitate cu prevederile Decretului 195/2020. Astfel, potrivit unui anunț de vineri al municipalității, rudele/ aparținătorii defunctului nu trebuie să se mai prezinte la Serviciul Stare Civilă. Medicul sau persoana desemnată de la nivelul spitalului/unității medicale/serviciului de medicină legală/ medicilor de familie este cel care va transmite prin intermediul serviciului de poștă electronică securizată  compartimentului de stare civilă din cadrul primăriei următoarele documente: certificatul medical constatator al decesului, actul de identitate al defunctului, în lipsa actului de identitate se va transmite dovada elberată de instituțiile competente.

Ulterior, ofițerul stării civile va transmite unității medicale, tot prin intermediul poștei electronice adeverința de înhumare/incinerare, document ce va fi înmânat aparținătorului defunctului. Cu această ocazie, i se va comunica și faptul că certificatul de deces se va elibera la încetarea stării de urgență.

Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Constanța a înștiințat toate unitățile medicale de pe raza municipiului. Întreaga procedură poate fi consultată AICI!

Pentru informații suplimentare vă puteți adresa Serviciului Stare Civilă la următoarele numere de telefon: 0731-500128 și 0799-606130.

De asemenea, au survenit o serie de modificări privind depunerea declarațiilor și oficierea căsătoriilor.

  1. Programarea datei și a orei incheierii căsătoriei se va face la numărul de telefon: 0241-485154.
  2. Declarația de căsătorie și documentele prevăzute de lege se vor transmite on-line pe adresa de mail spclep_starecivila@primaria-constanta.ro . Data depunerii declarației este data transmiterii on-line.
  3. Documentele în original vor fi prezentate cu ocazia oficierii căsătoriei, dată la care se va semna declarația de căsătorie în fața ofițerului de stare civilă.

Cei care se căsătoresc trebuie să respecte prevederile Decretului Președintelui României nr. 195/16 Martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și anume prezența a maxim 10 persoane în momentul oficierii cununiei civile.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *