Spread the love

Reabilitarea traseelor pietonale avansează pe bulevardul Mamaia, tronsonul delimitat de bulevardul Tomis și strada Mihai Viteazu și la intersecția de la Capitol. De asemenea, se intervine asupra trotuarelor pe bulevardul 1 Mai Vechi, porțiunea cuprinsă între strada Pajurei și strada Bagdazar Nicolae. Potrivit municipalității, conform graficului de lucru, în această săptămână se va recondiționa carosabilul pe strada Nehoiului, pe strada Prelungirea Barbu Delavrancea și pe aleea de acces către heliportul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța. Pe strada General Manu, se vor executa lucrări de frezare în vederea asfaltării. De asemenea, în cartierul Compozitorilor, continuă investițiile în amenajarea infrastructurii rutiere pe străzile Ion Voicu și Clopoțeilor.

O nouă parcare rezidențială va fi construită în zona Școlii Gimnaziale Nr. 36 „Dimitrie Știubei” din Constanța. Echipele SC Confort Urban SRL au demarat lucrările de pregătire a infrastructurii terenului.

Pentru siguranța participanților la trafic, se aplică marcaje rutiere la trecerile de pietoni, în parcările asfaltate și la sensurile giratorii. Totodată, se montează indicatoare rutiere în mai multe locații din oraș și se recondiționează echipamentele de semaforizare.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *