CONSTANȚA Programul evenimentelor dedicate celebrării Zilei Culturii Naționale
Primăria municipiului Constanța organizează, alături de partenerii săi instituționali, mai multe evenimente dedicate celebrării Zilei Culturii Naționale, 15 Ianuarie:
– Conferința online „Mihai Eminescu – mereu în actualitate”, susținută de doamna prof. univ. dr. habil. Marina Cap-Bun. Evenimentul, co-organizat de Primăria municipiului Constanța și de Școala Doctorală de Studii Umaniste din cadrul Institutului Studiilor Doctorale al Universității “Ovidius” din Constanța, va avea loc live, sâmbătă, 15 Ianuarie 2022, începând cu ora 11.00, respectiv AICI!
– Masa rotundă „La ce bun cultura în vremuri de restriște?”, care se va desfășura la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța / MINAC, aula “Adrian Rădulescu”, sâmbătă, 15 Ianuarie 2022, începând cu ora 13.00. Evenimentul este co-organizat de Primăria municipiului Constanța și Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța / MINAC, în parteneriat cu Federația Organizațiilor Nonguvernamentale de Tineret din Constanța, Societatea de Științe Istorice din România, filiala Constanța și Asociația Culturală Sine Qua Non. Participarea la eveniment este limitată, în conformitate cu prevederile legale actuale în domeniu;
– Expoziţia „Interiorul ţărănesc de sărbătoare – funcţional şi decorativ”, organizată de Muzeul de Artă Populară Constanţa. Vizitatorii pot admira obiecte de patrimoniu reprezentative pentru toate provinciile istorice româneşti: Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Moldova, Transilvania, Banat. Va fi depusă o coroană de flori la monumentul lui Mihai Eminescu de pe faleza orașului Constanța. Încrederea noastră în virtuţile şi funcţiile culturii are şanse reale de a spori în perioade de crize; mai ales în această perioadă, de provocări multiple la adresa sănătăţii noastre colective, cultura poate funcţiona ca un instrument de stimulare a creativităţii şi performanţei în plan individual şi de coeziune în plan comunitar.
Anul 2022 poate fi unul relevant în plan cultural pentru municipiul Constanța, fiind primul an de implementare a „Strategiei Culturale a municipiului Constanța pentru perioada 2021-2031”, document strategic adoptat prin Hotărârea nr. 437/26.11.2021 a Consiliului Local Municipal Constanța. În acest sens, în cadrul Planului anual operațional 2022 de implementare a Strategiei a fost pregătit un set de inițiative și acțiuni culturale care prevăd operaționalizarea unor importante obiective ale acesteia, inclusiv prin proiecte de investiții în domeniul cultural.
Pentru a confirma suplimentar angajamentul său de sprijin și intervenție pentru domeniul cultural, s-a decis ca unul dintre cele 7 obiective generale ale instituţiei pentru anul în curs să îl reprezinte „implementarea măsurilor prioritare identificate în Strategia Culturală și în Planul Operațional Anual pentru 2022”.
PE ACELAȘI SUBIECT: