CONSTANȚA: Lucrările edilitare programate în această săptămână

Lucrările de reabilitare a infrastructurii pietonale din zonele rezidențiale avansează în ritm susținut. Pe străzile Răchitași, Tabla Buții, Grozești și Onești se reamenajează trotuarele pe tronsoanele delimitate de bulevardul Mamaia și strada Chiliei. Se amplasează borduri noi, întrucât condițiile meteorologice sunt favorabile producerii de beton. Potrivit municipalității, de mâine, lucrările de recondiționare a traseelor pietonale cuprind și strada Dragoslavele, între bulevardul Mamaia și strada Chiliei. De asemenea, continuă procesul de consolidare și modernizare a scărilor de acces către plaja Modern. În zona situată la capătul străzii Ștefan cel Mare, se montează rigole care vor asigura drenajul apelor pluviale.

Pe strada Mircea cel Bătrân, în dreptul Oficiului Poștal Nr. 9, suprafața pietonală decopertată este reabilitată prin montarea pavelelor. Noi locuri de parcare sunt în curs de amenajare pe strada Badea Cârțan. Infrastructura trotuarelor este consolidată prin montarea bordurilor noi. Pentru siguranța participanților la trafic, se montează indicatoare de informare în mai multe locații din oraș și se recondiționează echipamentele de semaforizare.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *