„Constanța de poveste”, descoperită de zeci de tineri din șapte țări europene

Cei 35 de tineri sosiți la Constanța pentru a participa la proiectul „Job Hunters”, derulat în perioada 20-28 martie au avut ocazia, în primele două zile, pe lângă seminarii și alte activități de teambuilding, să descopere orașul la pas, zona peninsulară, clădirile vechi, precum și instituțiile de cultură. Ei au recunoscut că au rămas fascinați de legendele locului, de oameni, dar și de simbolurile vechii cetăți Tomis. Prima zi pe meleaguri dobrogene le-a adus tinerilor veniți din 7 țări europene posibilitatea de a se cunoaște mai bine, cu ajutorul unor activități amuzante de socializare, prezentări, jocuri de mimă și multe provocări. De departe însă, cea mai mare provocare pe care tinerii au primit-o de la organizatori a pornit de la celebrul Kyle McDonald, canadianul care a schimbat o agrafă de birou pe o casă. Rând pe rând, bărbatul a schimbat agrafa pe diverse obiecte pentru ca în final, să-și atingă ascopul, acela de a avea o casă. Pe același model, tinerii s-au grupat în trei echipe și au pornit la pas pe străzile Constanței, pentru a schimba o agrafă de birou cu diverse obiecte mai valoroase primite de la trecători. Fiecare schimb a fost imortalizat într-o fotografie, iar tinerii s-au distrat pe cinste.

„Au reușit să schimbe agrafele pe bani, pe o caricatură, pe Thai baht (bani din Thailanda) și multe alte obiecte. Astfel, au învățat astfel să negocieze, să învețe cum să fie antreprenori, să-și creeze strategii și să treacă mai ușor peste un refuz”, spun organizatorii proiectului.

Ziua a doua în cadrul proiectului a fost la fel de antrenantă. Tinerii au pornit din nou la pas prin zona peninsulară pentru a descoperi Constanța, de această dată însă însoțiți de Diana Slav, ghidul care îi poartă pe turiști prin cele mai fascinante povești de la malul mării, le spune legende și le împărtășește din cunoștințele sale despre artă, cultură, tradiții și obiceiuri ale etniilor conlocuitoare din Dobrogea. Până pe 28 martie, aceștia vor avea parte de activități care mai de care mai interesante și interactive care să-i ajute să se dezvolte social și personal. În cadrul proiectului organizat de Asociația Youth Vision, în parteneriat cu șase țări europene (Estonia, Italia, Spania, Ungaria, Macedonia și Polonia), a cărui tematică este antreprenoriatul social, ei se vor întâlni cu reprezentanți ai administrației publice locale, cu antreprenori de succes și vor acumula cunoștințele necesare care să-i ajute pe viitor să-și găsească un loc de muncă sau să-și pună pe picioare propria afacere. Un alt scop al proiectului este ca cei implicați în acest schimb să-și descopere abilitățile în cadrul atelierelor tematice, să împărtășească unii altora idei și informații acumulate cu ajutorul programelor Erasmus+ și care să contribuie la dezvoltarea lor socio-profesională. Proiectul “Job Hunters” este finanțat din fonduri europene, prin programul „Erasmus +”, Acțiunea Cheie 1.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE
error0

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*